Responsabilitatea țărilor în fața noilor ținte legale de climat de 1,5°C
Conform unui raport recent, este esențial ca emisiile globale să atingă un vârf chiar în acest an pentru a menține creșterea temperaturii globale în limitele de 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Aceasta înseamnă că, începând de acum, toate țările trebuie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră, cu scopul de a le dem!nsa cu 50% până în 2030. Această ţintă nu este doar o formalitate; pentru multe naţiuni, 1,5°C reprezintă un punct de supravieţuire. În special pentru micile state insulare, care riscă să devină nelocuite din cauza creșterii nivelului mării, pierderii ecosistemelor, insecurității apei, deteriorării infrastructurii și colapsului mijloacelor de trai, este nevoie de acțiuni de urgență.
Vanuatu, împreună cu alte 17 națiuni, a petrecut șase ani campionând ideea de a obține o opinie din partea celei mai înalte instanțe a sistemului ONU, Curtea Internațională de Justiție, cu privire la obligațiile legale specifice pe care acestea le au în fața schimbărilor climatice. Anul acesta, curtea a decis că aceste obligații există și sunt stricte, ceea ce înseamnă că statele sunt obligate să folosească toate mijloacele disponibile pentru a preveni daune semnificative sistemului climatic. Deși opinia consultativă a curții nu este o decizie legală obligatorie în sine, aceasta trebuie să fie implementată prin legislație națională, litigii legate de climă și tratate internaționale.
Presiunea asupra COP30 și obligațiile naționale
COP30, summitul climatic ONU programat să aibă loc în Brazilia în noiembrie, reprezintă prima oportunitate de a ține țările responsabile pentru neîndeplinirea angajamentelor naționale din 2025, care nu respectă limita de 1,5°C. Studiul meu analizează care țări își respectă obligațiile privind schimbările climatice și care nu, oferind soluții pentru a acționa împotriva insuficienței.
Conform Acordului de la Paris din 2015, țările au convenit să limiteze încălzirea globală la mult sub 2°C, aspirând la obiectivul de 1,5°C. După ani de negocieri, Curtea Internațională de Justiție a clarificat că 1,5°C este targetul legal al acestui acord, bazându-se pe o abordare științifică. Deciziile trebuie să reflecte cele mai bune cunoștințe științifice, iar prezentul arată că o încălzire de 2°C ar fi catastrofală.
Obligații și acțiuni necesare
Contribuțiile determinate la nivel național (NDC) sunt planuri elaborate de fiecare țară pentru a reduce emisiile și a se adapta la schimbările climatice. Hotărârea curții arată clar că statele nu doar că trebuie să depună NDC-uri, dar acestea trebuie să fie maximal ambițioase. Fiecare țară este obligată să actualizeze NDC-ul său la fiecare cinci ani, compromițându-se să fie din ce în ce mai ambițioasă. Ultima rundă de NDC-uri a fost insuficientă, chiar și dacă ar fi fost implementate complet, acestea ar fi limitat încălzirea globală la 2,6°C.
În acest an, după o extindere a termenului de depunere a NDC-urilor, doar aproximativ 30% dintre țări au trimis un nou NDC, acoperind mai puțin de o treime din emisiile globale. Dintre cele zece țări prietene cu micile state insulare, doar una – Marea Britanie – a depus un nou NDC conform cu 1,5°C. Patru țări, Australia, Canada, Japonia și Noua Zeelandă, au trimis NDC-uri care nu sunt pe calea potrivită pentru a îndeplini obiectivul de temperatură. Trei, inclusiv China, India și Uniunea Europeană, nu au depus un NDC deloc.
Sprijin și lipsa de acțiune financiară
Șapte dintre aceste prietene ale statelor insulare (inclusiv Uniunea Europeană) au obligația de a oferi finanțare climatică țărilor în dezvoltare conform Acordului de la Paris. Cu toate acestea, toate acestea cheltuie mai mulți bani publici pe industria combustibililor fosili decât pe finanțarea pentru atenuarea și adaptarea la climă. De exemplu, în 2022, Marea Britanie a cheltuit aproape de 14 ori mai mult pe subvenții pentru combustibili fosili decât pe finanțarea climatică internațională.
Pentru a avansa, este necesar să eliminăm subvențiile pentru combustibilii fosili, eliberând resurse financiare esențiale pentru a ajuta acele comunități cele mai vulnerabile. Rezolvarea acestor probleme nu este doar o opțiune, ci o necesitate urgentă în fața schimbărilor climatice extreme.
Modalități legale suplimentare
În afară de COP30, există și alte modalități legale de acțiune. O primă decizie strategică este dacă să se aducă un caz în fața instanțelor naționale sau internaționale. De exemplu, în Canada, două case ale Primei Națiuni Wet’suwet’en au dat guvernul în judecată pentru nerespectarea angajamentelor internaționale de reducere a emisiilor, invocând Curtea Internațională de Justiție. De asemenea, o țară poluantă sever poate fi acționată în justiție de către o altă țară pe probleme legate de climă.
Pe măsură ce fereastra pentru a rămâne sub 1,5°C se închide, COP30 și instanțele trebuie să devină domenii de acțiune unde creativitatea, strategia și dreptul se unesc pentru a face justiția climatică o realitate, nu o aspirație.
