GUVERNELE POT PROTEJA MEDIUL MARIN ÎN SPRIJINUL PESCUITULUI PE SCARĂ MICĂ
Oceanele lumii sunt esențiale pentru viața de pe Pământ. Fitoplanctonul derivat furnizează aproape jumătate din oxigenul eliberat în atmosferă. Ecosistemele marine și costiere oferă hrană și protejează comunitățile de furtuni. Aproape 30% din populația globală trăiește în zone de coastă, însă schimbările rapide ale climei și pierderile masive de biodiversitate reprezintă o amenințare fără precedent pentru aceste ecosisteme vitale și pentru viața așa cum o cunoaștem. Studiile arată că regiunile costiere suportă cel mai greu impactul schimbărilor climatice și al activităților extracției.
Pescuitul industrial poate extrage într-o zi ce un mic pescador ar putea captura într-un an. De la 1950, emisiile de dioxid de carbon provenite din pescuitul maritim global s-au cvadruplat. Pescuitul la fund, care implică tragerea unei plasă mari pe fundul mării, provoacă daune suplimentare prin perturbarea sedimentelor bogate în carbon. Oamenii de știință estimează că între 1996 și 2020, 9.2 miliarde de tone de dioxid de carbon au fost eliberate în atmosferă datorită acestui tip de pescație, cam 370 de milioane de tone anual, dublu față de emisiile provenite din arderea combustibililor pentru întreaga flotă de pescuit globală formată din patru milioane de nave.
În mijlocul acestui secol, 12% din zonele oceanice de coastă ar putea fi transformate dincolo de orice recunoaștere. În regiunile tropicale, cunoscut ca inelul de viață al Pământului, impacturile generate de umanitate sunt așteptate să se tripleze până în perioada 2041-2060. Oceanele planetei noastre se confruntă cu un risc critic, iar acționarea urgentă este esențială pentru a le proteja în moduri care să beneficieze și comunitățile ce depind de ele.
Pe măsură ce COP30 începe în Belem, Brazilia, dezvoltarea de măsuri pentru protejarea oceanelor și pescăriilor trebuie să fie pe agenda discuțiilor. Cheia constă în împuternicirea celor care au îngrijit de mult aceste ecosisteme: comunitățile indigene și costiere. Practicile lor tradiționale de pescuit, transmise din generație în generație, oferă un model pentru echilibrarea recuperării ecologice cu bunăstarea umană. Guvernele trebuie să asculte și să învețe de la acestea.
AMENINȚAREA INDUSTRIALĂ
Pentru a include habitatul care reglează clima în obiectivele globale de conservare, guvernele trebuie să dezvolte soluții politice care să acorde prioritate pescarilor pe scară mică și comunităților indigene și costiere, mitigând în același timp impacturile devastatoare ale flotelor industriale de pescuit.
Unul din fiecare 12 oameni la nivel global – aproape jumătate din aceștia fiind femei – depinde cel puțin parțial de pescuitul pe scară mică pentru a-și asigura traiul. Spre deosebire de flotele industriale distructive, pescuitul pe scară mică este printre cele mai eficiente din punct de vedere energetic, sistemele de producție de alimente de origine animală, având un impact redus asupra mediului în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și altele.
O măsură importantă care ar putea sprijini pescuitul pe scară mică și ar contribui la angajamentele statelor în cadrul unor cadre globale, precum Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, este exclusivitatea formală a tipurilor de pescuit industrial distructive din apele de coastă. Zonele de excludere din interior (IEZ) – cunoscute și sub denumirea de zone cu acces preferențial – sunt zone de coastă care interzic anumite metode de pescuit industrial și acordă acces preferențial pescarilor pe scară mică.
Când sunt asociate cu co-managementul între guverne și comunități, IEZ-urile pot ajuta la restabilirea populațiilor de pești și la întărirea securității alimentare și a veniturilor. Un exemplu promițător este Ghana, unde un proiect de lege a fost recent semnat de președinte pentru a extinde IEZ-urile de la șase la 12 mile nautice, protejând mai multe ape costiere pentru pescarii pe scară mică.
O SOLUȚIE INCLUSIVĂ
Pentru a sprijini acești producători esențiali în timp ce atingem obiectivele legate de climă și biodiversitate, guvernele trebuie să aplice politicile existente într-un mod care să pună oamenii în centrul atenției. Cadrele globale pentru biodiversitate adoptate în 2022 recunosc că Popoarele Indigene și comunitățile locale sunt custode ale biodiversității. Acestea se angajează, de asemenea, că guvernele vor proteja cel puțin 30% din uscat și apă până în 2030.
Însă guvernele trebuie să evite capcana „protecției pe hârtie” – desemnarea unor zone ca fiind protejate fără o reală aplicare sau implicare comunitară. În schimb, avem nevoie de abordări practice, incluzive, care să sprijine atât conservarea cât și echitatea.
PROTECȚIE CONDUCĂTOR ÎN COMUNITATE
Sunt consilier al Blue Ventures, o organizație non-guvernamentală care colaborează cu comunitățile costiere pentru a restaura mările lor și a construi prosperitate de durată. Organizația a ajutat la dezvoltarea modelului de Zone Marine Gestionate Local (LMMA), care combină cunoștințele tradiționale și credințele spirituale cu știința conservării moderne.
LMMA protejează habitatele de corali, mangrove și iarbă de mare, crescând participarea în gestionarea biodiversității, îmbunătățind securitatea alimentară și construind reziliența climatică. Sprijinirea comunităților costiere în stabilirea unor LMMA funcționale și legale – în timp ce exclude pescuitul industrial intensiv în carbon din aceste zone – și recunoașterea și încorporarea acestui model în cadrele și obiectivele globale pentru biodiversitate ar marca o schimbare importantă în valorizarea rezultatelor conservării în zonele unde oamenii și viața marină coexistă.
Dacă metodele incluzive de protecție marină, precum LMMA-urile și zonele similare sub guvernanță tradițională, ar fi recunoscute ca instrumente cheie pentru protejarea biodiversității, am putea vedea o aliniere binevenită între zonele formal protejate și cele aflate sub guvernanță locală, toate contribuind la obiectivele globale de conservare.
Guvernele ar trebui să vizeze protejarea a mai mult de 30% din ocean. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să caute soluții echitabile și incluzive care să se alinieze cu obiectivele globale. Avem nevoie de un viitor în care gestionarea apelor de coastă conduse de comunitate să sprijine atât oamenii, cât și natura. O datorăm unii altora și oceanului care ne oferă viață.
