O CANTITATE SEMNIFICATIVĂ DE CARBON DIZOLVAT DIN OCEANUL ARCTIC PROVINE DIN ŢARĂ, REVELAȚIE A UNEI STUDII
O investigație recentă condusă de Institutul Alfred Wegener a scos la iveală o realitate alarmantă: aproximativ 16% din carbonul organic dizolvat în Oceanul Arctic își are originea pe uscat, majoritatea acestuia supraviețuind chiar și în ape adânci. În fiecare an, în jur de 39 de milioane de tone de carbon terestru sunt transportate din Arctic spre Atlantic, cu implicații profunde în ceea ce privește ciclul carbonului și stocarea acestuia în contextul schimbărilor climatice.
TOPIREA PERMAFROSTULUI ÎNTOARCE CARBONUL ÎN CIRCULAȚIE
Pe măsură ce permafrostul se dezgheață în regiunea Arctică, acesta eliberează o masă organică extrem de veche, provenită de la plante, microorganisme și animale, care conține carbon ce a fost înghețat zeci sau chiar sute de ani. Acest material este transportat de râuri în Oceanul Arctic, unde se dizolvă și se transformă în „materie organică dizolvată” (DOM).
Conform explicațiilor lui Dr. Xianyu Kong de la Institutul Alfred Wegener, această materie organică reprezintă un rezervor imens de carbon, rivalizând cu cantitățile de CO2 atmosferic. Comparativ cu alte oceane, Oceanul Arctic primește mai multă apă dulce și o proporție disproporționată de materie organică terestră, provenită din topirea permafrostului, din descărcările râurilor și din eroziunea costieră.
UN STUDIU COLABORATIV PENTRU NUMĂRAREA CARBONULUI
Și mai îngrijorător, cercetătorii au reușit să cuantifice cât de mult carbon organic acumulat contribuie la oceanul central Arctic. Colaborând cu colegi din Germania, Norvegia și Danemarca, echipa a descoperit că o proporție considerabilă din carbonul dizolvat
provine de pe uscat și că acesta persistă chiar și în adâncurile oceanului. Această descoperire sugerează că o parte din materia organică terestră este suficient de stabilă chimic pentru a supraviețui transportului îndelungat și a se desplasa către apele adânci ale Atlanticului de Nord, conectând astfel procesele arctice cu ciclul global al carbonului.
IMPACTUL ASUPRA CICLULUI CARBONULUI ÎN ARCTIC
Materiile organice dizolvate provenite din surse terestre influențează ciclul carbonului în Oceanul Arctic, modificând transparența luminii, disponibilitatea nutrienților și procesele microbiene. Studiile anterioare au arătat o creștere a concentrației de carbon dizolvat în medii de apă dulce ca reacție la schimbările climatice. Totuși, despre Oceanul Arctic nu existau date semnificative care să indice tendințe similare, în parte din cauza metodelor inadecvate.
Cu ajutorul acestor rezultate, cercetătorii de la AWI închid o lacună importantă în cunoașterea modului în care carbonul intră în Oceanul Arctic dinspre uscat, cum este distribuit și cum se transformă în ocean. Pe măsură ce încălzirea Arctică avansează, se prognozează o creștere a aportului de materie organică terestră, ceea ce ar putea altera ciclul carbonului și procesele biogeochimice pe termen lung în Oceanul Arctic.
METODE INOVATOARE PENTRU A DESCOPERI CĂLĂTORIA CARBONULUI
Analiza a fost realizată printr-o metodă analitică nou dezvoltată, în colaborare cu Centrul Helmholtz pentru Cercetarea Mediului. Această abordare permite analiza probelor de apă sărată din întregul Ocean Arctic, colectate în timpul expediției MOSAiC din 2019/2020. Folosind spectrometria de masă cu transformare Fourier de înaltă rezoluție, echipa a reușit să identifice și să cuantifice echivalentele moleculare organice individuale din apă.
Dr. Kong a explicat că această metodă a permis determinarea concentrației de carbon terestru și estimarea stadiului degradării materialelor organice. Această cercetare produce prima hartă rezolvată pe adâncime a carbonului organic terestru dizolvat în Oceanul Arctic, oferind astfel o bază solidă pentru cunoașterea efectelor climatice în această zonă vulnerabilă.
În concluzie, datele obținute nu doar că subliniază impactul semnificativ al schimbărilor climatice asupra ecosistemelor marine arctice, ci și necesitatea urgentă de a înțelege mai bine aceste procese pentru a putea anticipa viitoarele schimbări critice în ciclul carbonului.
