ALMA A REZOLVAT UN COMPANION APROAPE DE O STEA ROȘIE GIGANTĂ
Pe 14 noiembrie 2025, o descoperire remarcabilă a fost publicată în Nature Astronomy de către o echipă internațională de cercetători. Aceștia au reușit să observe și să dovedească existența unui companion aproape de π1 Gruis, o stea roșie gigantă situată la aproximativ 530 de ani-lumină de Pământ. Steaua, cunoscută și sub numele de pi-one-Gru, este o stea în stadiul final al vieții sale, având o dimensiune de peste 400 de ori mai mare decât Soarele.
În cadrul studiului, s-a utilizat Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), un interferometru astronomic format din 66 de telescoape radio amplasate în deșertul Atacama din Chile. Datorită puterii de rezoluție a acestui instrument, cercetătorii au putut observa cu exactitate orbita aproape circulară a companionului, contrazicând predicțiile anterioare care sugerau o orbită eliptică.
ÎNȚELEGEREA ŢERORILOR DE EVOLUȚIE STELARĂ
Yoshiya Mori, doctorand în astrofizică la Universitatea Monash, a realizat comparații detaliate între proprietățile observate ale lui π1 Gruis și modelele moderne de evoluție stellară. Conform lui Mori, „un aspect crucial pentru a înțelege orbita companionului este cunoscută masa stelei AGB. Echipa noastră a contribuit la o mai bună constrângere a acestei mase utilizând luminozitatea observată și caracteristicile de pulsare pentru a găsi cel mai potrivit model stellar”.
Aceste observații sunt deosebit de interesante deoarece adăugarea unui companion apropiat ar putea complica și mai mult procesele deja complexe ale evoluției stelei. Potrivit conducerii proiectului, Mats Esseldeurs de la KU Leuven, „înțelegerea comportamentului companionilor apropiați în aceste condiții ne ajută să prezicem mai bine ce se va întâmpla cu planetele din jurul Soarelui, precum și modul în care companionul influențează evoluția stelei gigant.”
AJUSTAREA MODELELOR EXISTENTE
Rezultatele studiului sugerează că ratele de circularizare prezise de modele anterioare ar putea fi subestimate. Aceasta deschide noi căi pentru înțelegerea interacțiunii prin maree în sistemele binare și evoluția acestora. Pe măsură ce modelele de evoluție stellară sunt revizuite, cercetătorii își propun să ofere o viziune mai profundă asupra proceselor care modelează viața stelelor.
EVOLUȚIA ÎN SPAȚIUL COSMIC
Stelele roșii gigante, precum π1 Gruis, au capacitatea de a crea elemente noi, de a trece prin pulsatii pe o scală de zile până la ani și de a pierde masă semnificativă în timpul ultimei etape a evoluției lor. Aceste procese culmină, de obicei, în formarea nebuloaselor planetare sau în ejectionul gazului ionizat. Cu o luminozitate de câteva mii de ori mai mare decât cea a Soarelui, detectarea oricăror obiecte companion în jurul acestor stele este extrem de provocatoare, acestea având tendința de a străluci mai puternic și de a îngreuna observațiile.
Pentru oamenii de știință, aceste descoperiri nu sunt doar fascinante din punct de vedere teoretic, ci oferă și o înțelegere mai clară a fatei stelelor precum Soarele nostru, care, într-o zi, va trece printr-un stadiu similar. Cunoștințele acumulate prin studii ca acesta contribuie la o imagine mai completă a evoluției stelelor și a dinamicelor superbini.
