TEORETICA SIMULĂRII: UN NEW TWIST AI IDEILOR VOITE DE MISTICII ȘI SAVANȚII RELIGIOȘI DE SECOLE
În cel mai discutat film al ultimului an al secolului XX, „The Matrix”, un hacker informatic pe nume Neo descoperă că lumea în care trăiește nu este reală. Este o realitate virtuală creată de inteligența artificială. Acum, această idee, odată privită ca o simplă ficțiune științifică, devine un concept tot mai credibil: „ipoteza simulării”. Aceasta sugerează că, asemenea lui Neo, toate ființele vii sunt personaje într-o simulare creată de computer sau, cum îmi descriu ideile în cartea mea din 2025, un joc video masiv multiplayer. Această ipoteză propune că lumea fizică din jurul nostru este de fapt parte a unei realități virtuale.
Ipoteza simulării ridică întrebări care, în trecut, erau rezervate misticilor și savanților religioși: De ce suntem aici? Există mai mult decât realitatea pe care o putem percepe? Există un creator? Suntem mai mult decât corpurile noastre fizice? Deși știința și tehnologia pot părea moderne, această ipoteză reflectă, în multe feluri, idei pe care tradițiile religioase le-au explorat timp de secole.
TRĂIND ÎN UN JOC?
Popularitatea teoriei simulării a crescut datorită lucrărilor filosofului Nick Bostrom, în special a unei lucrări publicate în 2003. Argumentul de bază este simplu: dacă tehnologia continuă să avanseze, oamenii vor putea crea lumi virtuale pe care nicio persoană nu le-ar putea distinge de realitatea fizică și, de asemenea, caractere AI care sunt indistinguibile de ființele biologice. Acest lucru sugerează că o civilizație mai avansată ar fi putut atinge deja acel stadiu — și că noi suntem parte dintr-una dintre aceste simulări.
Fizicienii, matematicienii, tehnologi și informaticieni s-au implicat activ în dezbatarea acestei teorii, iar opiniile asupra probabilităților de a trăi într-o simulare variază enorm. Astronomul de la Universitatea Columbia, David Kipping, a evaluat șansele și a ajuns la concluzia că sunt aproximativ 50% șanse să trăim într-o simulare. Unii gânditori contestă chiar dacă întrebarea poate fi răspunsă, în timp ce alții consideră că teoria este imposibilă, cum ar fi un studiu din 2025 care argumenta că niciun sistem pur algoritmic nu poate explica universul.
INTELIGENȚĂ SUPERIOARĂ
Ipoteza simulării implică ideea că există o inteligență superioară nouă, care există dincolo de lumea fizică și care ar fi putut crea universul nostru. Aceasta reflectă credințele fundamentale din multe tradiții religioase, cum ar fi religii abrahamice: iudaismul, creștinismul și islamul, care toți adoră un singur creator. În cartea biblică a Genezei, Dumnezeu creează lumea în șase zile, similar cu o narațiune din Coran. Aceste scripturi sugerează că, prin simpla Sa vorbire, lucrurile au luat naștere. Ipoteza simulării argumentează că lumea a fost creată prin comenzi, adică prin cod. Astăzi, utilizatorii de AI formulează comenzi verbale pentru a crea imagini și videoclipuri realiste.
CORP ȘI SUFLET
O a doua modalitate prin care teoria simulării moderne reflectă religiile tradiționale este prin relația dintre suflet și corp. O versiune a ipotezei sugerează că simularea este asemănătoare cu un joc video multiplayer. Fiecare caracter din joc reprezintă jucătorul extern care îi controlează, ceea ce înseamnă că, într-un anumit sens, caracterele au liber arbitru. Termenul de „avatar” provine din sanscrită, limbaj folosit în multe texte hinduse, budiste și jainiste, referindu-se la încarnarea unei ființe divine într-un corp uman.
Conceptul de încarnare, sau sufletul care pătrunde într-un corp, este unul dintre cele mai misterioase aspecte ale multor tradiții religioase. Hadithurile, de exemplu, descriu un moment când sufletul este insuflat într-un făt, iar Biblia folosește, de asemenea, metafora respirației pentru a descrie această încarnare. O altă metaforă comună este că sufletul îmbracă corpul, la fel cum corpul îmbracă îmbrăcămintea. Rumi, un poet cunoscut, compară corpul cu o haină care poate fi schimbată.
IMERSI ÎNTR-UN VIS
Există și o modalitate mai fundamentală prin care teoria simulării reflectă unele învățături religioase: ideea că lumea fizică nu este reală sau nu este tot ce există în realitate. Aceasta este clar evidențiată în tradițiile hinduse și budiste, care descriu lumea ca fiind rezultatul „maya”, sau unei iluzii. Deseori, acest lucru este exprimat prin metafora lumii ca un vis din care cineva se poate trezi. Cuvântul „Buddha” este adesea definit ca fiind cineva care „s-a trezit”.
Într-o scenă esențială din „The Matrix”, mentorul lui Neo, Morpheus, îi spune că a trăit într-o lume de vis. Ipoteza simulării propune, de asemenea, că oamenii ar putea trăi într-o lume de vis, dar una care este virtuală, creată și întreținută de inteligența artificială.
