Sedimentele din Triasicul Timpuriu dezvăluie trecutul ascuns al incendiilor forestiere ale Pământului
Un grup internațional de cercetători, inclusiv un cercetător senior de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh, Scoția, a descoperit dovezi noi ale incendiilor forestiere antice, care transformă modul în care înțelegem epoca turbulentă a Triasicului Timpuriu, acum aproximativ 250 de milioane de ani. Rezultatele, raportate în publicația Communications Earth & Environment, sub titlul „Interacțiunile între incendii, ecosisteme și climă în Triasicul Timpuriu”, contestă credința de durată într-o „lacună de cărbune” globală, o perioadă cu puține sau deloc dovezi de incendii după cea mai mare extincție în masă din lume.
Urmări în pământ
De-a lungul decadelor, absența cărbunelui din registrul geologic a dus la concluzia că incendiile forestiere aproape că au dispărut după extincția Permian-Triasic, cunoscută și sub denumirea de „Marea Măcelire”. Aceasta a fost cea mai gravă extincție în masă din istoria Pământului, care a dus la dispariția a până la 96% din speciile marine și 70% din speciile de vertebrate terestre, cauzată în principal de erupții vulcanice masive. Studiul recent aduce o nouă lumină asupra acestei perioade, evidențiind urme chimice microscopice ale vegetației arse păstrate în sedimente.
Foc fără cărbune
În loc să se bazeze pe fragmente vizibile de cărbune, echipa a căutat amprente moleculare ale combustiei cunoscute sub numele de hidrocarburi policiclice aromatice (PAH-uri). Aceste compuși se formează în timpul arderei incomplete a materiei vegetale și pot persista în sedimente mult timp după ce dovezile vizibile dispar. Dr. Clayton Magill, profesor asociat de biogeochimie la Lyell Center de la Universitatea Heriot-Watt și autor senior al studiului, subliniază că, deși mulți cercetători nu au găsit dovezi obișnuite de incendii, precum cărbune, cenușă sau fosile arse, semnalele microscopice sunt totuși prezente.
Modelarea focului în timp adânc
Proiectul a combinat analiza sedimentelor cu modelarea climatică și a vegetației de ultimă oră. Utilizând un model open-source dezvoltat de Massachusetts Institute of Technology (MIT), echipa a reușit să reconstruiască modul în care climele fluctuante, ecosistemele și regimurile de incendiu interacționau după extincția în masă. Dr. Magill a explicat că, folosind aceste modele, pot verifica dacă datele lor se susțin, oferind dovezi și evitând ambiguitățile.
Lucrul în echipă și lecții urgente
Surprinzător, echipa de 10 specialiști în sedimentologie, palinologie, paleontologie, fizică și geochimie, condusă de Dr. Franziska Blattmann de la Facultatea de Geologie și Mediu din Universitatea din Lausanne, Elveția, a reușit să contribuie la această cercetare deschisă și colaborativă chiar și pe parcursul provocărilor cauzate de pandemia COVID-19. Această cercetare nu doar că completează un puzzle de 250 de milioane de ani, dar ne oferă și lecții urgente pentru prezent, având în vedere că Triasicul Timpuriu a fost o perioadă de fluctuații climatice extreme și stres ecologic, teme care rezonează cu lumea noastră care se încălzește în prezent.
