Deșeurile nucleare în perspectivă: riscuri reale versus percepții
De zeci de ani, una dintre principalele critici la adresa energiei nucleare în Statele Unite este lipsa unei strategii sigure pentru depozitarea deșeurilor radioactive de înaltă activitate, inclusiv combustibilul uzat. Haruko Wainwright, profesoară la MIT în departamentele de Știință și Inginerie Nucleară și de Inginerie Civilă și de Mediu, susține într-un eseu publicat în Nature că extinderea sectorului nuclear ar putea aduce beneficii mediului, chiar dacă soluția eliminării permanente nu a fost încă demonstrată în SUA.
Wainwright explică faptul că standardele de protecție împotriva radiațiilor au fost stabilite devreme în secolul XX, înainte de expansiunea tehnologiilor nucleare. Combustibilul nuclear uzat este solid și compact, ceea ce îl face relativ ușor de izolat. În schimb, pentru substanțe chimice precum cromul hexavalent și PFAS, riscurile au fost identificate abia după răspândirea largă în mediu. PFAS sunt utilizate din anii 1940, dar primele standarde federale pentru apa potabilă au fost adoptate abia în 2024.
Percepția publică se concentrează disproporționat pe pericolele nucleare, adesea ipotetice, subestimând riscurile deșeurilor chimice. Această dezechilibrare deturnează resursele financiare de la contaminanți care produc deja efecte asupra mediului și sănătății.
Cum pot fi îmbunătățite procedurile de stocare
Industria nucleară devine tot mai proactivă. Unele companii integrează capacitatea de stocare a combustibilului uzat direct în proiectarea centralelor. Cercetarea privind fluxurile de deșeuri de la reactori avansați și de fuziune este în creștere. Wainwright numește această abordare „proiectare pornind de la deșeuri”.
Comunicarea rămâne un domeniu cu mari deficiențe. Programele de monitorizare transparente și comunicarea eficientă au demonstrat că pot construi încrederea publicului. Accentul ar trebui să se mute pe proprietățile radionuclizilor, inclusiv mobilitatea și căile de risc. Radionuclizii cu viață lungă emit radiații penetrante slabe, iar riscurile sunt asociate cu ingestia sau inhalarea, similar cu carcinogenii chimici. Majoritatea, inclusiv plutoniul, au solubilitate scăzută și afinitate pentru particulele de sol, limitându-le mobilitatea.
Cercetarea actuală se axează pe integritatea canistrelor metalice. Wainwright sugerează direcționarea atenției spre înțelegerea predictivă a transportului radionuclizilor și a barierelor geochimice, exploatând imobilitatea naturală a acestora pentru straturi suplimentare de protecție.
Lecții internaționale pentru Statele Unite
Wainwright susține că dezbaterea publică omite adesea știința de bază. Eșecul depozitului de la Yucca Mountain este atribuit de mulți geologi alegerii sitului din motive politice, nu științifice. În 1987, Congresul a limitat caracterizarea la o singură locație, abandonând planul original de evaluare a mai multor candidate. Decizia, supranumită „Screw Nevada Bill”, a generat opoziție locală vehementă. Yucca Mountain este singurul depozit propus din lume situat deasupra pânzei freatice, într-o zonă de rocă ignee fracturată, unde radionuclizii sunt mobili.
Europa oferă un contrast puternic. Elveția a identificat un sit preferat după o evaluare științifică transparentă a mai multor candidate. Suedia și Finlanda au construit încredere prin consultări publice. În Canada, peste 10 comunități s-au oferit voluntar să găzduiască un depozit. Finlanda este pe cale să deschidă primul depozit geologic adânc pentru combustibil uzat.
O diferență subapreciată privește gestionarea preocupărilor publice. În SUA, îngrijorările au fost adesea ignorate de experți. În Europa, comunicatorii sunt instruiți să răspundă sincer, cu explicații științifice accesibile. Wainwright consideră că selectarea unui sit geologic solid și comunicarea clară a științei sunt primii pași esențiali spre eliminarea permanentă și sigură a deșeurilor nucleare.
