Adăugarea calcarului pe terenurile agricole din bazinul Mississippi: un absorbtor major de carbon
Un studiu condus de Universitatea Yale arată că fermierii din bazinul fluviului Mississippi stochează mai mult dioxid de carbon în sol decât emit atunci când aplică calcar pe câmpuri, practică agricolă cunoscută sub numele de „liming”. Rezultatele, publicate în revista Nature, au implicații semnificative pentru gestionarea solurilor agricole la nivel global.
Cercetarea se bazează pe peste un secol de date care indică faptul că adăugarea de rocă carbonatică măcinată în solul agricol poate elimina CO2 din atmosferă. „Unul dintre aspectele interesante ale acestui rezultat este că aliniază acțiunea climatică cu ceva ce este deja benefic pentru fermieri”, a declarat Tim Jesper Suhrhoff, geochimist la Yale și primul autor al studiului.
Bazinul fluviului Mississippi acoperă 41% din Statele Unite contigue și cuprinde aproximativ 65% din terenurile agricole americane. Practica de liming presupune împrăștierea calcarului măcinat pe câmpuri pentru a crește pH-ul solului, a reduce aciditatea și a spori randamentul culturilor.
„O mai bună gestionare a pH-ului solului poate îmbunătăți randamentele și sănătatea solului, iar cercetarea noastră arată că poate fi benefică și pentru climă”, a declarat Christopher Reinhard, profesor la Institutul de Tehnologie din Georgia și coautor al studiului.
Mecanismul de stocare a carbonului
Liming stochează carbonul similar practicii de „meteorizare intensificată”, care implică adăugarea de rocă măcinată în sol pentru a reduce acidificarea. Rocile reacționează cu CO2 din sol formând ioni de bicarbonat stabili care călătoresc prin sol, ape subterane și râuri, ajungând în cele din urmă în ocean, unde carbonul rămâne stocat perioade îndelungate.
Un aspect cheie al studiului este contabilizarea emisiilor care ar fi avut loc în absența calcarului. Chiar și fără liming, aciditatea generată de fertilizanți și poluarea aerului ar determina reacții chimice cu solul și apa care eliberează CO2. Evaluată în acest context, liming rezultă în eliminarea netă de carbon pe termen lung.
„Aceasta este o oportunitate unică de a urmări peste 120 de ani de înregistrări istorice care ne pot spune dacă meteorizarea intensificată funcționează”, a declarat Noah Planavsky, profesor de științe ale Pământului și planetare la Yale și autor corespondent al studiului.
Contabilitatea gazelor cu efect de seră
Studiul contestă modul în care limingul agricol este tratat în contabilitatea convențională a gazelor cu efect de seră, inclusiv metodologia implicită a Panelului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), care consideră carbonul din calcarul aplicat drept CO2 emis.
Cercetătorii susțin că un cadru mai complet ar putea recunoaște situațiile în care limingul beneficiază atât fermierii, cât și clima. „În loc să tratăm o bună gestionare a pH-ului solului ca o sursă suplimentară de CO2, un cadru mai complet ar putea recunoaște situațiile în care limingul aduce beneficii atât fermierilor, cât și climei”, a declarat Suhrhoff.
Impactul climatic al limingului depinde de factori locali precum aciditatea existentă a solului, capacitatea de tamponare și hidrologia. Din 1900, studiul estimează că limingul în bazinul Mississippi a eliminat între 300 și 400 de milioane de tone metrice de CO2.
„Știm că mulți fermieri nu își permit gestionarea optimă a pH-ului solului — trebuie să analizăm cum putem finanța acest proces luând în considerare eliminările de carbon”, a declarat Planavsky.
