Oprirea plasticului nou din oceane până în 2050 nu rezolvă problema microplasticelor
Obiectivul central al Viziunii Osaka pentru Oceane Albastre, asumată alături de Cadrul de implementare al G20 pentru acțiuni privind deșeurile marine din plastic, este oprirea aportului de plastic nou în oceane până în 2050. Un model de dinamică a sistemelor arată însă că simpla oprire a noilor intrări de plastic nu este suficientă pentru a evita acumularea de microplastice, deoarece deșeurile deja existente continuă să se fragmenteze în particule dificil și costisitor de îndepărtat.
Cercetarea a fost coordonată de profesorul Takuro Uehara de la Colegiul de Științe Politice al Universității Ritsumeikan din Japonia, împreună cu dr. Mateo Cordier de la Université de Versailles-Saint-Quentin-en-Yvelines—Université Paris-Saclay din Franța și Laurent Lebreton de la The Ocean Cleanup din Țările de Jos. Rezultatele au fost publicate în revista Communications Earth & Environment.
Modelul simulează transportul, degradarea și curățarea macroplasticelor, precum și transformarea lor în microplastice, în zonele de țărm, în apele costiere și în largul mării. Cercetătorii au testat șapte scenarii care combină diferite căi de reducere a aportului de plastic cu diferite abordări de curățare. În scenariile de reducere la sursă, aporturile scad progresiv din 2026 până ajung la zero în 2050.
Potrivit modelului, oprirea aporturilor de plastic până în 2050 ar reduce cantitatea cumulată de plastic care ajunge în ocean între 1950 și 2050 cu 51,4% față de scenariul de referință, în care tendințele actuale continuă neschimbate. Cu toate acestea, oprirea noilor intrări nu rezolvă moștenirea plasticului deja prezent în ocean. În lipsa curățării, microplasticele ar reprezenta 58,4% din plasticul acumulat până în 2050.
Nici curățarea fără reducerea la sursă nu s-a dovedit suficientă. De exemplu, curățarea întârziată în scenariul de referință ar lăsa aproximativ 10.319 kilotone de microplastice în ocean până în 2050, față de 10.146 kilotone în cazul reducerii la sursă combinată cu curățarea întârziată. Toate scenariile de curățare analizate s-au concentrat pe îndepărtarea macroplasticelor, lăsând microplasticele neabordate.
Dintre strategiile de curățare completă combinate cu reducerea la sursă, curățarea accelerată a lăsat cele mai puține deșeuri de plastic până în 2050. În scenariul care combina reducerea la sursă cu curățarea întârziată, aproximativ 10.168 kilotone de plastic rămâneau până în 2050. Această cantitate scădea la 8.824 kilotone în cazul curățării constante și la 7.312 kilotone în cazul curățării accelerate.
Rezultatele subliniază importanța momentului în care încep operațiunile de curățare a plasticului marin. Accelerarea îndepărtării plasticului existent în timp ce concentrațiile sunt încă ridicate este strategia cea mai eficientă din punct de vedere ecologic, deoarece intervenția timpurie împiedică fragmentele mari să se transforme în microplastice, pe care tehnologiile actuale de scară largă nu le pot recupera eficient.
Totuși, curățarea mai rapidă este asociată cu costuri substanțial mai mari. Amânarea curățării complete costă în medie aproximativ 1,0 miliarde de euro anual, în timp ce accelerarea curățării între 2026 și 2050 ridică costurile până la 3,4 miliarde de euro pe an. Operațiunile din largul mării sunt mai scumpe decât curățarea țărmurilor, iar pe măsură ce operațiunile epuizează concentrațiile de plastic, costul unitar crește în timp.
Studiul a fost motivat în parte de amploarea problemei plasticului marin și de lipsa cercetărilor privind fezabilitatea efortului fizic și financiar necesar. Prevenirea intrării deșeurilor de plastic în mediu trebuie să rămână o prioritate, iar măsurile din amonte — reducerea producției de plastic, limitarea consumului, îmbunătățirea colectării deșeurilor și modernizarea infrastructurii de reciclare — sunt esențiale. Industria are, de asemenea, un rol important și trebuie să reevalueze limitele tradiționale de fabricație, vizând niveluri sustenabile de producție de plastic.
În ansamblu, concluziile sugerează că oprirea plasticului la sursă și abordarea deșeurilor deja existente sunt strategii complementare. Deși oprirea noilor intrări până în 2050 este esențială, îndepărtarea timpurie a macroplasticelor existente poate reduce cantitatea de material disponibil pentru fragmentare în microplastice, chiar dacă se anticipează în continuare o acumulare substanțială de microplastice. Rezultatele evidențiază necesitatea combinării reducerii la sursă cu o curățare țintită strategic, ținând cont de costurile financiare și de mediu ale diferitelor abordări.
