Pierderea de gheață din Antarctica, inevitabilă chiar și cu limitarea încălzirii la 1,5°C
Un nou studiu publicat în revista Nature Geoscience arată că pierderea de gheață din Antarctica în acest secol este deja angajată, chiar dacă încălzirea globală va fi limitată la 1,5 grade Celsius, obiectivul cel mai ambițios al acordului climatic de la Paris din 2015. Cercetarea, realizată de o echipă de oameni de știință specializați în date, glaciologi și oceanografi, a analizat sute de mii de scenarii posibile pentru a evalua impactul fiecăruia asupra calotei glaciare.
Calota glaciară antarctică deține suficientă apă pentru a ridica nivelul global al mării cu aproximativ 58 de metri. În prezent, aproximativ un miliard de oameni trăiesc în zone costiere, iar circa 100 de milioane locuiesc la mai puțin de un metru deasupra nivelului mării, fiind extrem de expuși la inundații costiere.
Viitorul calotei glaciare depinde de un lanț de factori: emisiile de gaze cu efect de seră determină încălzirea oceanului și a aerului din jurul Antarcticii, iar această încălzire afectează topirea platformelor de gheață de la marginile continentului și viteza cu care ghețarii alunecă spre ocean. Cercetătorii au folosit un model de învățare automată bazat pe fizică, antrenat pe arhiva proiectului ISMIP6, care le-a permis să ruleze milioane de combinații de ipoteze în fracțiuni de secundă, în loc de zile cât ar fi durat simulările clasice.
Scenariile care s-au dovedit compatibile cu datele satelitare privind modificările gravitației Pământului din 2002 încoace indică toate în aceeași direcție: Antarctica va pierde mai multă gheață decât va câștiga în acest secol, chiar și în condițiile limitării încălzirii la 1,5°C. Zăpada suplimentară anticipată pe măsură ce temperaturile cresc nu va compensa pierderile cauzate de încălzirea oceanelor.
Studiul subliniază că emisiile de gaze cu efect de seră contează: fiecare tonă evitată reduce pierderea de gheață din acest secol, iar beneficiul – o creștere mai lentă și mai redusă a nivelului mării – durează sute de ani. Într-un scenariu cu emisii foarte ridicate, efectul de domino ar putea fi mult mai rapid: un ocean care se încălzește repede subțiază platformele de gheață, acestea se sparg, iar gheața glaciare ajunge mai repede în ocean.
În acest scenariu, Antarctica singură ar putea contribui cu până la 25 de centimetri la creșterea nivelului mării până în 2100, suficient pentru a inunda permanent locuințele a peste 10 milioane de oameni. Dintre cele peste 20 de ipoteze fizice analizate, trei contează cel mai mult pentru înțelegerea viitoarei creșteri a nivelului mării: modul în care platformele de gheață reacționează la încălzirea oceanului, modul în care gheața alunecă pe roca de bază și cât de repede se încălzesc oceanul și aerul din jurul Antarcticii.
Cercetarea recunoaște însă că nu este completă. Unele procese lipsesc din simulările actuale, cum ar fi modul în care gheața se fisurează și se sparge sau cum evoluează râurile și lacurile de sub calota glaciară. Oricare dintre acestea ar putea modifica înțelegerea asupra vitezei cu care gheața ajunge în ocean și asupra timpului disponibil pentru adaptarea comunităților costiere.
Studiul oferă totuși o metodă mult mai rapidă de a testa combinații de ipoteze prea costisitoare pentru a fi simulate individual, oferind o bază mai clară pentru deciziile pe care comunitățile costiere din întreaga lume trebuie să le ia deja.
