De ce mesajul „doar spune nu” nu protejează adolescenții
Avertismentele directe prin care adolescenții sunt sfătuiți să nu partajeze imagini cu caracter sexual nu reușesc să îi protejeze și pot determina victimele abuzului sexual bazat pe imagini să se simtă vinovate, rușinate și incapabile să ceară ajutor, potrivit unei cercetări realizate de University of Surrey.
Studiul, publicat în revista Sexualities, arată că reacțiile actuale ale școlilor, serviciilor de protecție a copilului și sistemului judiciar sunt adesea fragmentate, punitive și slab pregătite să răspundă amenințărilor care evoluează rapid, precum deepfake-urile sexuale și sextorsiunea, o formă de șantaj care implică imagini cu caracter sexual.
Cercetătorii susțin că mesajele generalizate de tipul „doar spune nu” ignoră realitatea că partajarea imaginilor poate face parte din relațiile, intimitatea și viața socială a tinerilor. Tratând toate formele de partajare în același mod, aceste abordări pot transfera responsabilitatea asupra victimelor, în loc să o direcționeze către cei care încalcă consimțământul.
Studiul a analizat dovezi existente alături de concluziile unui atelier desfășurat în 2025, la care au participat 38 de specialiști din educație, aplicarea legii, servicii de primă linie, mediul academic, politici publice și sectorul tehnologic. Participanții au raportat că instituțiile se pot concentra mai mult pe confiscarea dispozitivelor, păstrarea probelor sau protejarea reputației decât pe abordarea prejudiciului emoțional și social resimțit de tineri. Cadrele juridice și cele de protecție a copilului, confuze, pot face ca același incident să fie tratat fie ca un schimb consensual, fie ca o problemă de protecție a copilului, fie ca o infracțiune, în funcție de cine îl gestionează.
Dr. Emily Setty, profesor asociat de criminologie la University of Surrey, a declarat: „A le spune tinerilor să «nu trimită poze nud» nu mai reprezintă un răspuns credibil de protecție a copilului. Ignoră modul în care funcționează de fapt intimitatea digitală și pune povara prevenirii abuzului pe potențialele victime. Cu imaginile generate de inteligența artificială, un tânăr poate fi vizat chiar dacă nu a creat sau partajat niciodată o imagine intimă.”
Cercetătorii propun o abordare numită „incertitudine sigură”, care le permite specialiștilor să acționeze cu fermitate, ținând cont în același timp de circumstanțele, relațiile și nevoile implicate în fiecare caz. În loc să se bazeze doar pe reguli rigide sau liste de verificare, școlile și serviciile de protecție a copilului ar examina aspecte precum constrângerea, încălcarea încrederii, rușinea, presiunea din partea grupului de egali și siguranța emoțională a tânărului.
Setty a adăugat: „Tinerii care dezvăluie un abuz trebuie întâmpinați cu grijă, nu cu suspiciune sau cu o predică despre alegerile lor. Școlile și specialiștii în protecția copilului trebuie să poată răspunde prejudiciului din fața lor, chiar și atunci când un caz nu se încadrează perfect într-o categorie existentă. Prioritatea ar trebui să fie restabilirea siguranței, demnității și încrederii.”
