Urmele ploilor străvechi de pe Marte, indicii despre chimia vieții
Marte, așa cum îl cunoaștem astăzi, este o lume rece și uscată, acoperită de praf și roci. Cu aproximativ 3,8–3,6 miliarde de ani în urmă, însă, planeta ar fi putut arăta complet diferit. Dovezile geologice și minerale sugerează că, în trecutul său îndepărtat, Marte a traversat perioade suficient de calde și de umede pentru ca apa să existe la suprafață, formând posibil râuri, lacuri și chiar un ocean în emisfera nordică.
Cercetări anterioare au arătat că formaldehida (H₂CO) s-ar fi putut produce în atmosfera Marte-ului timpuriu, când planeta era mai caldă. Odată ajunsă în apă, formaldehida poate servi drept materie primă pentru reacții chimice care generează zaharuri, aminoacizi și alte molecule organice complexe — compuși importanți pentru apariția vieții. Totuși, o întrebare majoră rămânea fără răspuns: unde anume pe Marte ar fi ajuns această formaldehidă la suprafață?
Pentru a răspunde, o echipă de cercetători condusă de oameni de știință de la Universitatea Tohoku, Institutul de Științe ale Vieții Pământului și Institutul de Știință din Tokyo a creat o hartă globală care arată unde ar fi putut fi livrată H₂CO atmosferic pe întreaga planetă în istoria sa timpurie. Studiul a fost publicat în The Planetary Science Journal.
Vaporii de apă, factorul care controlează livrarea formaldehidei
Pentru a realiza această vizualizare, cercetătorii au simulat condițiile calde de acum aproximativ 3,8–3,6 miliarde de ani și au examinat modul în care temperatura, vaporii de apă, presiunea și lumina ultravioletă au afectat formarea H₂CO. Rezultatele au arătat că vaporii de apă au fost deosebit de importanți pentru producția de formaldehidă pe Marte. Lumina ultravioletă descompunea moleculele de apă, eliberând hidrogen reactiv necesar pentru formarea H₂CO în atmosferă, în timp ce ploaia transporta formaldehida la suprafață. Prin urmare, regiunile bogate în apă ar fi primit mai multă formaldehidă decât zonele mai uscate.
Deoarece apa a influențat atât formarea H₂CO, cât și livrarea acesteia la suprafață, cercetătorii sugerează că ciclul apei marțian ar fi putut determina locurile în care această moleculă prebiotică s-a putut acumula. Harta creată arată unde se află aceste puncte fierbinți prezise în raport cu locurile de aterizare ale misiunilor marțiene.
„Comparând harta noastră cu descoperirile roverelor, putem începe să testăm dacă locurile care au primit mai multă H₂CO au fost, de asemenea, mai favorabile pentru chimia timpurie legată de viață”, a declarat dr. Koyama. „Dacă observațiile viitoare confirmă această relație, harta noastră ar putea ajuta la identificarea unor ținte promițătoare pentru viitoarele misiuni pe Marte.”
Zonele fierbinți prezise ar putea ghida viitoarele misiuni
Unele regiuni ale planetei s-au evidențiat clar pe hartă. De exemplu, modelul a prezis că zonele muntoase precum Tharsis și Elysium au primit de aproximativ 10 ori mai multă H₂CO decât media globală. Aceste estimări arată însă câtă H₂CO ar fi putut ajunge la suprafață în trecut, nu câtă se mai află acolo astăzi.
Studiul ar putea contribui la identificarea unor posibile locuri de aterizare pentru viitoarele misiuni marțiene. Aceste misiuni ar putea ajuta la o mai bună înțelegere a modului în care chimia organică s-a dezvoltat pe planetă acum miliarde de ani, apropiindu-ne cu un pas de dezlegarea misterelor legate de originile vieții acolo.
