Dieback-ul kaurei amenință stocarea carbonului în pădurile din Noua Zeelandă
Kauri sunt printre cei mai înalți și mai longevivi copaci din Aotearoa, Noua Zeelandă, iar locul lor în peisajul cultural este la fel de important. Kauri vechi de secole, precum Tāne Mahuta și Te Matua Ngahere, sunt taonga, cu o semnificație culturală și spirituală profundă pentru Māori.
Remarcabilă este și cantitatea de carbon pe care o stochează acești copaci. Kauri mari au acumulat treptat cantități enorme de biomasă, lăsând cantități mari de carbon stocate în trunchiuri, ramuri și rădăcini.
În ultimele două decenii, însă, acești giganți ai pădurilor s-au confruntat cu o amenințare tot mai mare din partea dieback-ului kaurei. Boala este cauzată de mucegaiul de apă transmis prin sol Phytophthora agathidicida, care infectează kauri prin rădăcini și le perturbă capacitatea de a absorbi apă și nutrienți. Pe măsură ce boala avansează, copacii pot pierde frunziș și ramuri și, în cele din urmă, pot muri.
Impactul a fost semnificativ. Sute până la mii de kauri din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande au murit, cele mai mari pierderi fiind înregistrate în Northland și în Munții Waitākere din Auckland. Pe măsură ce boala se răspândește și copacii afectați se degradează, o parte din carbonul stocat în biomasa lor vie este pierdut, cu implicații directe pentru sechestrarea carbonului și sănătatea acestor ecosisteme forestiere.
Cercetări recente au urmărit evoluția acestor păduri pe parcursul a aproximativ un deceniu. Echipele au revenit în parcele de studiu din pădurile de kauri din Munții Waitākere, evaluate inițial între 2011 și 2014, pentru a măsura din nou copacii, a evalua starea coroanelor și a înregistra exemplarele moarte sau nou-stabilite. Folosind dimensiunea fiecărui copac și densitatea tipică a lemnului fiecărei specii, au estimat cantitatea de biomasă vie din parcele.
Rezultatele arată că, cu cât dieback-ul kaurei este mai sever, cu atât pădurile câștigă mai puțin carbon prin creșterea copacilor și pierd mai mult pe măsură ce aceștia se degradează și mor. Pentru arboretele care porneau cu o medie de 169 de tone de carbon pe hectar, cele sănătoase au câștigat aproximativ 0,8 tone pe hectar anual. Cele cu semne de dieback au pierdut circa 0,1 tone, iar cele sever afectate au pierdut în jur de o tonă pe hectar în fiecare an. Diferența dintre pădurile sănătoase și cele sever afectate este de aproximativ 1,8 tone de carbon pe hectar pe an.
Explicația este relativ simplă: copacii sănătoși continuă să crească și să acumuleze carbon, în timp ce dieback-ul încetinește această creștere, iar când copacii mor, carbonul pe care îl conțineau nu mai face parte din vegetația vie a pădurii.
Cele mai mari modificări au apărut în pădurile care conțineau inițial cel mai mult carbon — păduri mature de kauri, cu copaci mari ce au acumulat carbon de-a lungul mai multor decenii sau secole. În studiu, parcelele de pădure matură aveau în medie aproximativ 248 de tone de carbon viu pe hectar, comparativ cu circa 88 de tone în pădurile tinere, în regenerare. Kauri înșiși reprezentau o parte deosebit de mare din acest stoc. Acolo unde kauri erau prezenți, modelarea a estimat că aceștia contribuiau, în medie, la aproximativ jumătate din carbonul viu, contribuția lor crescând în pădurile mai bogate în carbon.
Aceasta înseamnă că impactul dieback-ului depinde de ce copaci mor, nu doar de câți mor. Când un kauri mare moare, cantitatea de carbon eliminată din rezerva de vegetație vie poate fi semnificativă. Modelarea sugerează, de asemenea, că arboretele sever afectate și bogate în carbon pot trece de la acumulare la pierdere de carbon. Aceste păduri s-ar putea să nu-și recapete stocurile anterioare de carbon, ci să se stabilizeze eventual cu o biomasă vie mai redusă și o capacitate diminuată de stocare și acumulare a carbonului.
