Practicile agricole la vinetele africane: ce aduce profit real fermierilor din Coasta de Fildeș
Un nou studiu publicat în revista Agriculture analizează modul în care este cultivată vinetele africane în centrul Coastei de Fildeș și care practici agricole sunt cele mai rentabile pentru producători. Cercetarea a fost realizată de Fabrice Diangoné Bi Tra, doctorand în cadrul programului „100 de doctorate pentru Africa” al inițiativei UM6P-EPFL Excellence in Africa, sub coordonarea lui Meret Aeppli de la laboratorul SOIL al EPFL și a lui Edson Lezin Bomisso de la Université Félix Houphouët-Boigny.
Vinetele africane este al doilea cel mai produs leguminoase din Coasta de Fildeș după bamă și reprezintă o sursă importantă de venit pentru micii fermieri. Cea mai mare parte a producției provine din zona de tranziție dintre pădure și savană din centrul țării, unde solurile sunt nisipoase și sărace în materie organică. Până în prezent, modul în care fermierii din această regiune gestionează fertilizarea, irigarea și dăunătorii, precum și impactul acestor alegeri asupra veniturilor lor, nu fuseseră documentate.
Trei tipuri de practici identificate în rândul producătorilor
Cercetătorul a chestionat 272 de producători din șase orașe — Toumodi, Yamoussoukro, Dimbokro, Bouaké, Bouaflé și Tiébissou — și i-a grupat în funcție de ceea ce fac efectiv în câmp, nu după dimensiunea fermei sau capitalul disponibil. Au rezultat trei tipuri distincte de practici.
Două treimi dintre producători urmează un sistem intensiv bazat pe îngrășăminte minerale și stropiri săptămânale cu pesticide. Aproximativ un sfert dintre aceștia combină amendamente organice, în principal gunoi de pasăre, cu îngrășăminte minerale și tratează dăunătorii mai puțin sistematic. O zecime cultivă o varietate locală de Solanum macrocarpon pe parcele mici, pluviale, fără aporturi sintetice.
Grupul organo-mineral, cel mai performant
Grupul care combină îngrășăminte organice și minerale a obținut cele mai bune rezultate. A atins cea mai mare producție mediană — 15 tone pe hectar — și cea mai mare marjă netă, de aproximativ 7.500 de dolari pe hectar, cheltuind mai puțin pe producție decât grupul intensiv, deși a cultivat parcele mai mici cu mai multă forță de muncă familială.
Grupul care nu folosește deloc aporturi a câștigat cel mai puțin pe hectar, dar a avut cea mai mare rentabilitate per franc investit și păstrează varietăți locale care sunt acum rareori cultivate în zonă.
Gestionarea aporturilor, factorul decisiv al rentabilității
Rezultatele indică faptul că gestionarea aporturilor, și nu dotarea fermelor, este principalul factor care determină rentabilitatea. Studiul transmite și un mesaj legat de sănătatea solului: îngrășămintele minerale folosite singure nu returnează carbon solurilor deja sărace în carbon, astfel încât sistemul dominant este cel mai puțin capabil să susțină resursa de care depind recoltele sale.
Cercetarea nu a inclus măsurători ale solului, iar pentru a testa direct această legătură sunt necesare experimente de câmp. Autorii văd oportunități pentru instruire în utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor în funcție de nevoi, pentru gestionarea integrată a fertilității solului și pentru canale de piață mai bune pentru produsele provenite din sistemele tradiționale.
