Costurile ambigue ale schimbărilor climatice: două metode de calcul pot oferi estimări radical diferite
Pe măsură ce activitatea umană a crescut temperaturile la nivel global, stabilirea costurilor directe provocate de schimbările climatice ridică dificultăți semnificative. Efectele asupra fenomenelor meteo extreme, precum uraganele și valurile de căldură, pot fi specifice la nivel local și variabile, iar observațiile și modelele climatice nu reușesc întotdeauna să le surprindă cu acuratețe.
O modalitate prin care cercetătorii încearcă să estimeze aceste costuri este compararea unui eveniment meteo extrem real cu un scenariu ipotetic în care schimbările climatice nu ar fi existat. Metoda se numește atribuirea impactului evenimentelor extreme (EEIA) și folosește aceste comparații pentru a estima pagubele și costurile asociate schimbărilor climatice.
Există însă mai multe variante ale acestei metode. Abordarea bazată pe schimbarea frecvenței întreabă cât de probabil a devenit un eveniment din cauza schimbărilor climatice, în timp ce abordarea bazată pe schimbarea intensității întreabă cât de mult mai distructiv a devenit evenimentul din același motiv. Cele două pot produce estimări foarte diferite ale costurilor.
Un exemplu elocvent este uraganul Harvey din 2017, care a cauzat pagube estimate la 90 de miliarde de dolari. Metoda schimbării frecvenței a estimat că 75% din aceste costuri ar putea fi asociate schimbărilor climatice, în timp ce metoda schimbării intensității a indicat doar 15%. Dacă cele două estimări ar trebui să coincidă, această discrepanță mare ar sugera că cel puțin una dintre metode are limitări tehnice sau nu este valabilă din punct de vedere teoretic.
Pentru a stabili dacă o metodă este valabilă teoretic, A. L. Match și colegii săi introduc în articolul publicat în AGU Advances un cadru bazat pe consistență. O metodă este considerată consistentă dacă, atunci când este aplicată unui grup de evenimente de-a lungul timpului, costurile totale atribuite schimbărilor climatice prin EEIA corespund costurilor suplimentare reale înregistrate.
Cercetătorii raportează că ambele abordări, atât cea bazată pe frecvență, cât și cea bazată pe intensitate, pot fi consistente. Cadrul clarifică unele dintre condițiile specifice necesare pentru a surprinde costurile suplimentare într-un mod coerent și precis.
Deoarece ambele metode pot fi consistente și, prin urmare, valide, autorii concluzionează că costurile schimbărilor climatice pentru un eveniment individual sunt în mod inerent ambigue. Ei adaugă că niciun progres tehnic, nici măcar o cunoaștere perfectă a climei și a societății, nu poate elimina această ambiguitate, ceea ce ar putea limita capacitatea EEIA de a informa măsurile de adaptare, de reconstrucție sau litigiile.
