Un schelet misterios dintr-un sarcofag roman de la Westminster Abbey ar putea avea în sfârșit o identitate
Identitatea unui schelet misterios descoperit într-un sarcofag roman în incinta Westminster Abbey acum mai bine de 150 de ani pare să fie mai aproape de a fi descifrată. Când sarcofagul din calcar a fost excavat la abație în 1869, acesta purta o inscripție dedicată lui Valerius Amandinus, un briton înstărit care a trăit în oraș în jurul anilor 300–400 d.Hr. Pe capac însă era sculptată o cruce latină datând aproximativ din secolele X–XI, ceea ce sugera că rămășițele umane din interior ar putea aparține cuiva care a murit cu multe secole mai târziu, iar identitatea acestuia a rămas un mister de atunci.
O nouă analiză, publicată în Journal of the British Archaeological Association de Warwick Rodwell, arheolog consultant la Westminster Abbey, concluzionează că oasele au aparținut unui călugăr medieval de rang înalt. Rodwell consideră că cel mai probabil candidat este Aelfwig, care a murit în jurul anului 1020 după o carieră ca abate la Westminster Abbey, pe atunci o mănăstire benedictină. Un alt candidat este Wulnoth, succesorul lui Aelfwig, care a murit în 1049 și despre care se presupune că a fost înmormântat la abație, la fel ca Aelfwig.
„Avem doi candidați viabili pentru ocupantul sarcofagului”, spune Rodwell. „Nu cunoaștem data nașterii niciunuia. Dar amândoi s-ar potrivi la fel de bine dacă presupunem că abatele avea puțin peste 20 de ani când a fost numit și aproape 50 când a murit. Faptul că Aelfwig era deja călugăr la Westminster ar putea să îl favorizeze.”
Un alt indiciu care sugerează că scheletul a aparținut unui abate este faptul că ocupantul a fost „onorat” cu un „sarcofag fin”. Sicriul său de lemn a fost plasat în interiorul cistelui funerar de piatră, ceea ce ar putea reprezenta un exemplu timpuriu de reciclare. Capacul a fost apoi resculptat pentru a include o cruce latină mare, potrivit lui Rodwell.
Scheletul și sarcofagul roman au făcut obiectul unor cercetări și discuții extinse de-a lungul anilor. Cele mai recente concluzii oferă perspective noi asupra istoriei lor și provin dintr-o serie de analize ample realizate de Rodwell cu ajutorul altor specialiști, inclusiv echipa emisiunii Time Team de la Channel 4, care a examinat în 2009 arheologia și structura sacristiei originale a regelui Henric al III-lea, de pe latura nordică a abației. Aceasta este zona abației unde, în 1820, muncitorii au descoperit accidental sarcofagul, spărgând capacul în șase bucăți. Deteriorările au fost reparate când sicriul roman a fost „descoperit” oficial în 1869.
O excavație actuală a sacristiei a fost realizată de Pre-Construct Archaeology, una dintre cele mai mari practici comerciale de arheologie și patrimoniu din Regatul Unit. Lucrările, finalizate în 2025, au fost necesare pentru construirea Sacristiei Regele Charles al III-lea la abație, care urmează să se deschidă anul viitor. Proiectul a inclus o analiză a scheletului din sarcofag realizată de specialistul în oase umane James Young Langthorne, de la Pre-Construct Archaeology (PCA).
Acesta a stabilit că bărbatul decedat avea între 35 și 49 de ani și o înălțime de aproximativ 1,75 metri. Această evaluare diferă de una din anii 1800, care sugera că era vorba despre un „tânăr robust”, de aproximativ 1,7 metri înălțime și de cel mult 30 de ani. O mostră de os a fost trimisă și la Scottish Universities Environmental Research Centre pentru datare cu carbon. Rezultatele au indicat o dată cuprinsă între 987 și 1052 d.Hr.
„Aceasta confirmă că reutilizarea sarcofagului și remodelarea asociată a capacului său au avut loc în perioada saxonă târzie”, spune Rodwell.
În articolul său, Rodwell explică și cum se credea că scheletul a fost pierdut. Acest lucru s-a dovedit însă a nu fi adevărat atunci când sicriul de piatră a fost trimis la un studiou de conservare în 2016. Când cercetătorii PCA au ridicat capacul, au găsit spre surprinderea lor un schelet aproape complet în interior.
Rodwell detaliază în lucrarea sa o altă „descoperire remarcabilă”. Cercetătorii au găsit în 2016 conturul unei structuri dreptunghiulare în sarcofag, marcat de un reziduu alb lăsat de var, o substanță folosită în mod tradițional în înmormântări. „Deși nu au rămas urme fizice ale acestei structuri, ea nu putea fi decât un sicriu de lemn, care s-a degradat complet în cursul celor șapte secole în care sarcofagul a fost îngropat în curtea sacristiei”, scrie Rodwell.
Sarcofagul este expus public în Galeriile Jubileului de Diamant al Reginei de la Westminster Abbey.
