Un studiu amplu asupra relatărilor despre reîncarnare relevă o corelație surprinzătoare
O analiză a peste 1.600 de cazuri de pretinsă reîncarnare a scos la iveală o corelație izbitoare: intervalul dintre moarte și „renaștere” a fost, în medie, mai scurt atunci când documentele indicau că persoana anterioară murise în mod neașteptat. Mai mult, legătura s-a dovedit cea mai puternică în rândul familiilor care nu cred în reîncarnare, contrar așteptărilor cercetătorilor.
„Existase anterior un raport publicat care sugera o relație între moartea violentă și un interval mai scurt între moarte și naștere”, a declarat autoarea principală Saeedeh Sadeghi, de la Divizia de Studii Perceptive din cadrul Școlii de Medicină a Universității din Virginia. „Am dorit să testăm această relație într-un mod mai sistematic și să vedem dacă poate fi explicată prin influențe culturale sau psihologice. Spre surprinderea noastră, relația se menținea și când am testat-o pe un număr mult mai mare de cazuri, iar factorii sociali și psihologici examinați nu au eliminat această explicație.”
O analiză a relatărilor despre vieți anterioare
Pentru analiza lor, cercetătorii au examinat 1.678 dintre cele mai solide relatări despre reîncarnare colectate de-a lungul deceniilor de Divizia de Studii Perceptive. În aceste cazuri, cercetătorii au reușit să coreleze pretinsele amintiri despre o viață anterioară — de obicei provenind de la un copil — cu experiențele unei persoane decedate anume.
Oamenii de știință au analizat variabile precum dacă moartea a fost naturală, de exemplu din cauza unei boli sau a bătrâneții, ori nenaturală, cum ar fi un accident, violență intenționată sau sinucidere. Au luat în calcul și vârsta la momentul morții, precum și cât de așteptată sau neașteptată a fost moartea.
Cercetătorii au constatat că intervalul median dintre moarte și pretinsa renaștere a fost de 16 luni. Totuși, exista o asociere robustă între morțile neașteptate și intervalele mai scurte, relatează aceștia. În cazurile cele mai neașteptate, timpul de „tranziție” a scăzut în medie cu 40%.
„Acesta este cel mai amplu studiu sistematic de până acum al modelelor temporale în amintirile raportate despre vieți anterioare. Cazurile individuale pot lăsa loc unor interpretări diferite, dar modelele care se repetă în multe cazuri sunt mult mai greu de explicat prin exagerare, fantezie sau fabricare”, a afirmat Sadeghi.
Excluderea factorilor culturali și psihologici
Această asociere temporală s-a menținut de-a lungul mai multor analize, pe măsură ce cercetătorii au exclus surse de posibilă părtinire, precum posibilitatea „contaminării memoriei” — că copiii ar repeta povești auzite în altă parte — sau că familiile din religii care îmbrățișează reîncarnarea ar putea folosi posibilitatea renașterii ca mecanism de adaptare după pierderea unei persoane dragi.
O constatare deosebit de surprinzătoare a fost că asocierea s-a dovedit mai puternică în rândul familiilor care nu cred în reîncarnare decât în cel al familiilor care cred.
„Efectul a persistat chiar și după ce am luat în considerare mai mulți factori culturali și psihologici, și a fost de fapt mai puternic în familiile ale căror religii nu susțin reîncarnarea”, a declarat cercetătorul Philip Cozzolino. „Aceste rezultate nu susțin ideea că opiniile sociale generează acest model.”
Rezultatele nu dovedesc reîncarnarea
Într-un nou articol științific care prezintă concluziile, echipa de cercetare notează că rezultatele se aliniază cu studii anterioare în acest domeniu. Dovezile acumulate, scriu ei, sugerează că modelul intervalului „ar putea reflecta un fenomen sistematic care nu este explicat cu ușurință prin cadrele psihosociale existente”.
Aceasta nu înseamnă că cercetătorii au ajuns la concluzia că reîncarnarea este reală. Totuși, susțin ei, sunt justificate studii suplimentare.
„Sperăm că această lucrare îi încurajează pe cercetători să privească dincolo de cazurile individuale și să se întrebe dacă există modele mai largi care pot fi testate sistematic”, a spus Marieta Pehlivanova, de la Universitatea din Virginia. „Mecanismele care stau la baza acestor constatări sunt în prezent neclare, dar tocmai acest lucru ne dă și mai multe motive să continuăm să căutăm, nu să ne întoarcem privirea.”
Cercetătorii și-au publicat concluziile în jurnalul Psychology of Consciousness: Theory, Research and Practice. Echipa de cercetare a fost formată din Sadeghi, Pehlivanova și Cozzolino.
