Puii de manta uriașă rămân în apele de coastă până devin suficient de mari pentru oceanul deschis
Mantele uriașe pot ajunge până la nouă metri lungime, cu un disc de până la șapte metri lățime, și pot cântări până la 2.000 de kilograme. La maturitate, atinsă în jurul vârstei de opt până la zece ani, această dimensiune le lasă cu foarte puțini dușmani naturali. Însă puii nu se pot baza pe talie pentru a se proteja de prădătorii din largul oceanului, printre care mai multe specii de rechini și orci.
Un studiu dedicat deplasărilor mantei uriașe în America Centrală arată că puii rămân în zonele costiere sigure, unde există hrană, până când cresc suficient de mult încât să înfrunte pericolele mării libere. „Arătăm că stilul de viață al mantelor nu este unul universal. Mantele uriașe din America Centrală trec printr-o schimbare dramatică a modului în care folosesc spațiul pe măsură ce se maturizează”, a declarat autorul principal al studiului, Jeffry Madrigal-Mesén, cercetător și coordonator de proiect la Mantas Costa Rica.
„Juvenilii au rămas strict în apele puțin adânci din apropierea țărmului, care le servesc drept refugii costiere, însă majoritatea adulților urmăriți au executat migrații transfrontaliere pe distanțe lungi de-a lungul rupturii de platformă continentală din America Centrală”, a adăugat el.
Echipa a folosit mai multe metode pentru a urmări și identifica mantele în cinci locații, între 2018 și 2025. Telemetria acustică, bazată pe impulsuri sonore subacvatice, le-a permis să monitorizeze mișcările fine ale 59 de indivizi în zone costiere de agregare, precum stațiile de curățare. Telemetria prin satelit, cu transmițători care urmăresc de la distanță mișcarea și comportamentul, a fost folosită pentru deplasările la scară largă ale 12 indivizi. Identificarea foto a servit la recunoașterea fiecărei mante.
Setul combinat de peste 12.000 de detectări a arătat că mantele tinere, cu discuri de circa trei metri lățime sau mai puțin, rămân în refugiile costiere puțin adânci. Aceste ape le oferă un loc sigur care nu se suprapune cu zonele de vânătoare ale prădătorilor, hrană din belșug, ascunzători și serviciile esențiale oferite de recife, cum ar fi curățarea.
„Adulții maturi se pot baza pe dimensiunile lor masive și pe capacitatea de a se scufunda adânc pentru a evita amenințările. Juvenilii nu au acest lux”, a explicat Madrigal-Mesén. „Este cu adevărat uimitor să vedem cât de strict rămân mantele tinere în apele costiere ca refugii pe termen lung. Vedem aceiași indivizi mai des decât o dată pe an. Recent, au fost din nou observați exact în locul unde fuseseră marcați.”
În contrast cu puii, nouă mante mature au pornit în migrații ample de-a lungul rupturii de platformă continentală. Mișcările unei mante poreclite Mickey Mouse, după modelul de pete de pe burtă, sugerează că mantele își păstrează o fidelitate ridicată față de anumite locuri și după maturitate. Neobișnuit de abordabil, Mickey Mouse le-a permis oamenilor de știință să îl marcheze de mai multe ori de-a lungul anilor, oferind un set continuu de date. În 2020, a înregistrat 462 de detectări acustice la hubul costier El Secreto. Trei ani mai târziu, a revenit pe aceeași platformă și a rămas acolo 38 de zile.
„Stațiile de curățare din apropierea țărmului depășesc funcția igienică de bază; ele acționează ca principale huburi sociale unde au loc curtarea și interacțiunile reproductive”, a explicat Madrigal-Mesén. „Revenirea la un depozit costier previzibil le permite mantelor mature să prioritizeze nevoile sociale și de curățare înainte de a întreprinde migrații regionale la scară largă.”
Adulții se confruntă însă cu alte pericole atunci când părăsesc regiunile costiere, adesea rezervații marine protejate, pentru oceanul deschis. „Imediat ce aceste raze depășesc rezervațiile marine izolate, protecția lor legală scade la zero. Astfel, sunt expuse pescuitului industrial neselectiv și coliziunilor cu navele în timp ce traversează coridoare internaționale neprotejate”, a spus Madrigal-Mesén.
Autorii subliniază că zonele marine protejate nu sunt suficiente pentru a proteja speciile foarte mobile care traversează America Centrală. Este nevoie de „coridoare de înot pentru conservare” multinaționale, care să lege refugiile costiere ale juvenililor de coridoarele de migrație ale adulților.
„Acest studiu deschide un nou capitol pentru cercetarea mantelor în America Centrală”, a conchis Madrigal-Mesén. „Sperăm că va stârni un entuziasm nou și îi va încuraja pe viitorii colaboratori să ni se alăture în punerea în practică a noilor idei și proiecte de cercetare pe care le avem planificate pentru conservarea acestei specii.”
