Incendiile și seceta pun presiune pe pădurile de eucalipt din Australia
Eucalipții sunt esențiali pentru ecosistemele forestiere australiene: reciclează nutrienții, stochează carbon și oferă adăpost pentru animale precum planorul cu burta galbenă și cacatua neagră lucioasă. Arborii mari și bătrâni sunt deosebit de importanți pentru sănătatea acestor păduri.
În ultimii ani, incendiile au devastat pădurile de eucalipt. La începutul anului 2019, incendiile din Tasmania au ucis mulți dintre cei mai mari eucalipți cunoscuți din Australia. La scurt timp, incendiile din vara australiană 2019–2020 au ars aproximativ 7 milioane de hectare de păduri de eucalipt în estul Australiei.
Cercetări recente au analizat pădurile afectate de incendiile din 2019–2020. Rezultatele arată că arborii mari și bătrâni din pădurile umede au fost cei mai afectați, iar alte studii indică faptul că speciile care cresc la limita uscată a arealului lor natural sunt cele mai expuse riscului de a fi eliminate de viitoare incendii severe.
Există peste 800 de specii de eucalipt în Australia, de la deșerturile aride din centru până la regiunile muntoase din Victoria. După incendii, multe specii pot să înmugurească din nou, însă capacitatea de regenerare depinde de dimensiunea tulpinii, tipul de scoarță, daunele anterioare și severitatea focului. Clasificările actuale nu țin cont de toți acești factori, astfel încât unele populații pot avea rate de mortalitate mai mari decât se aștepta și pot depinde de puieți pentru refacere.
Incendiile din 2019–2020 au izbucnit după trei ani de secetă severă. Cercetările au măsurat recrutarea puieților, mortalitatea arborilor și moartea părții superioare a arborilor, care supraviețuiesc doar prin înmugurire de la bază. Au fost studiate păduri uscate pe soluri sărace și păduri umede pe soluri fertile, de la nordul statului New South Wales până în East Gippsland, Victoria.
Pădurile uscate de pe soluri sărace s-au dovedit surprinzător de rezistente: mai puțini arbori mari au murit și mai mulți tineri au supraviețuit. Pădurile umede au pierdut însă mulți dintre cei mai mari arbori, care au fost fie afectați la partea superioară, fie au murit complet. Speciile Eucalyptus dalrympleana și Eucalyptus radiata au înregistrat mortalitate și afectare mai mare la limita uscată a arealului, în timp ce Eucalyptus dives a rezistat uniform pe tot arealul său.
Recrutarea de puieți a fost în general mai scăzută în zonele mai uscate, cu variații între specii. Arborii mari cu cicatrici de foc sunt deosebit de vulnerabili, deoarece rănile slăbesc țesuturile structurale și permit pătrunderea focului, ciupercilor și insectelor, crescând riscul de prăbușire. Unele specii au suferit rate mai mari de afectare a părții superioare, iar refacerea acestor arbori va dura mult timp.
Rezultatele sugerează că pădurile adaptate la condiții uscate și dificile pot rezista mai bine perturbărilor severe, cel puțin din punct de vedere structural, în timp ce pădurile umede par mai puțin capabile să facă față combinației dintre secetă severă și incendiu. Identificarea speciilor care reacționează slab la foc la limita arealului climatic poate fi integrată în gestionarea pădurilor, de exemplu prin intervale mai lungi între incendii și o severitate redusă a focului unde este necesar.
Specialiștii subliniază și necesitatea reconsiderării modului în care este clasificată capacitatea de regenerare a eucalipților, ținând cont de dimensiunea arborilor, climă și severitatea incendiilor. Rămân multe necunoscute despre modul în care eucalipții se refac după foc, dar fiecare studiu contribuie la protejarea lor în fața incendiilor viitoare.
