Biologia evoluționistă, aliat involuntar al manosphere-ului
De la consumul de steroizi la „bone smashing”, mișcarea „looksmaxxing” este doar cel mai recent exemplu al influenței toxice pe care manosphere-ul o exercită asupra tinerilor. Mai puțin evident este rolul pe care ecologii l-au jucat, fără să vrea, în ascensiunea acestei mișcări. Argumentele supremației masculine contemporane împrumută frecvent din biologia evoluționistă și ecologia comportamentală, iar acest lucru ar trebui să îi facă pe ecologi să reflecteze.
Un profesor de științe ale mediului la Université du Québec à Trois-Rivières studiază, printre altele, modul în care aceste științe și filosofia s-au modelat reciproc de-a lungul secolelor. Coautoarea sa, o studentă la masterat, cercetează distribuția elementelor chimice în ecosistemele acvatice și implicațiile sociale și politice ale progreselor din științele mediului.
Biologia ca justificare pentru sexism
Înainte de internet, mișcările pentru drepturile bărbaților și cele antifeministe invocau rareori biologia. Ele se bazau în principal pe argumente psihologice și sociologice pentru a justifica menținerea bărbaților deasupra femeilor în ierarhia socială. Astăzi, membrii manosphere-ului își fundamentează ideologia în primul rând pe biologie. Această schimbare le oferă un avantaj retoric: pot susține că fatalismul și misoginia lor reflectă pur și simplu ordinea naturală. Nemulțumirile lor par astfel să se sprijine pe fapte, în timp ce revendicările feministe sunt respinse ca ideologie.
Masculul alfa de-a lungul anilor
Conceptul de mascul alfa este cel mai flagrant exemplu al modului în care manosphere-ul își însușește ceea ce se numește ecologie comportamentală. Termenul a fost folosit pentru prima dată acum aproape un secol, într-un studiu despre ierarhia socială la șoareci. A câștigat popularitate în anii 1980 prin lucrările cercetătorilor David L. Mech despre lupi și Frans de Waal despre cimpanzei. Deși aceste cercetări nu făceau argumente misogine, ele arătau o anumită părtinire de gen. Masculilor alfa li se acorda mai multă atenție decât femelelor alfa, menționate în principal în contextul reproducerii; masculii alfa erau descriși într-o gamă mult mai largă de roluri.
De atunci, conceptul de mascul alfa s-a răspândit larg în discursul public și a căpătat o semnificație aparte în manosphere, unde desemnează un bărbat viril, încrezător, care atrage multe femei fără efort. Definiția masculului alfa este însă aprig dezbătută în ecologia comportamentală. De Waal însuși a căutat să infirme credința populară că agresivitatea definește statutul unui mascul dominant, subliniind în schimb importanța empatiei. Din păcate, această corecție nu a schimbat discursul manosphere-ului, care își selectează referințele după conveniență. Ar fi nedrept să îi blamezi pe Mech și de Waal pentru că au adus „masculul alfa” în ideologia manosphere-ului; totuși, modul în care le-au fost prezentate cercetările a făcut termenul mai ușor de însușit.
Aliatul modern al manosphere-ului
Psihologia evoluționistă, care încearcă să explice comportamentul uman prin principiile biologiei evoluționiste, este un domeniu care a atras critici severe în mediul academic. Manosphere-ul este deosebit de atașat de psihologia evoluționistă, care caută să lege direct mecanismele evoluționiste de comportamentul uman. Este mult mai ușor să citezi un studiu care susține că evoluția le determină pe femei să se căsătorească cu bărbați cu venituri mari decât să încerci să explici personalitatea femeilor studiind comportamentul animalelor.
Ce ar trebui să îi îngrijoreze pe ecologi este faptul că, la fel cum manosphere-ul împrumută de la psihologii evoluționiști, psihologii evoluționiști împrumută de la ecologi. Ipoteza „fiului sexy”, propusă de ecologii Patrick J. Weatherhead și Raleigh J. Robertson în 1979, susține că partenerul ideal al unei femele este cel ale cărui gene le vor oferi fiilor ei cele mai bune șanse de succes reproductiv. Potrivit acestei ipoteze, femelele ar trebui să prefere atractivitatea unui mascul în detrimentul altor trăsături. Ipoteza a fost preluată de numeroase articole de psihologie evoluționistă, care la rândul lor au fost citate pe forumuri ale comunității incel.
De aceea, ecologii trebuie să fie mai precauți decât în trecut. Un întreg domeniu al psihologiei răsfoiește literatura ecologică, căutând să lege teoriile evoluționiste de complexitatea minții umane, indiferent de intențiile oamenilor de știință care le-au dezvoltat. Scopul nu este de a arunca o umbră asupra biologiei evoluționiste sau a ecologiei comportamentale, ci de a-i face conștienți pe cercetători și pe public de repercusiunile pe care aceste cercetări le pot avea în climatul politic actual. Astăzi, oamenii folosesc știința nu doar pentru a-și defini mediul, ci și pentru a se defini pe ei înșiși. De aceea, ecologii trebuie să își aleagă cuvintele cu grijă și să își interpreteze descoperirile cu prudență.
