Iluzia „farului fantomă” de pe Insula Lady Elliot, explicată de cercetători
Pe Insula Lady Elliot, aflată la extremitatea sudică a Marii Bariere de Corali, există două faruri. Primul a fost construit în 1873 și a fost scos din uz în 1995, când al doilea a preluat misiunea de a avertiza navele în apropierea recifului. Cu toate acestea, vizitatorii insulei raportează în mod regulat semnele unui al treilea far: noaptea, fasciculele unui far inexistent sunt văzute departe, strălucind la orizont.
Această „iluzie a farului fantomă” este atât de cunoscută încât apare menționată chiar în ghidul turistic al insulei. Fenomenul nu este unic pentru Lady Elliot: cea mai veche relatare cunoscută a fost publicată în 1937 și documenta iluzia în largul coastelor Bretaniei, în Franța.
Cum se manifestă iluzia
Noaptea, observatorul trebuie să stea la cel puțin 70 de metri de far, între far și mare. Privind în sus spre far, vede clar un fascicul rotativ de lumină care pornește din locul așteptat. Apoi, întorcându-se cu spatele la far și privind spre mare, deși știe că lumina vine din spatele său, va fi convins că ceea ce vede este lumina care emană de la orizont. Nu contează de câte ori se întoarce pentru a verifica sursa: când privește din nou spre orizont, farul fantomă este încă acolo.
În realitate, fasciculul este generat de un far aflat la 300 de metri în spatele observatorului, însă priveliștea dă impresia că sursa se află în fața acestuia.
De ce ne păcălește un far
Într-un studiu publicat în revista Open Mind, cercetătorii au examinat mai întâi iluzia naturală pe Insula Lady Elliot, apoi au reușit să o reproducă într-un mediu de realitate virtuală relativ simplu. Rezultatele din laborator s-au potrivit remarcabil de bine cu observațiile din lumea reală.
Concluzia studiului este că oamenii văd, de fapt, o combinație între ceea ce se așteaptă să vadă și informațiile oferite de simțuri. Noaptea, indiciile de distanță sunt puține, iar informația senzorială este săracă, astfel încât sistemul vizual se bazează pe așteptări privind distanța diferitelor porțiuni ale fasciculului. Oamenii tind să perceapă punctele de-a lungul fasciculului ca fiind mult mai apropiate decât sunt în realitate. În realitate, capătul îndepărtat al fasciculului este foarte departe și se mișcă extrem de rapid, dar o interpretare alternativă este că acea parte a fasciculului nu este atât de departe și se mișcă relativ lent. Dacă extremitatea îndepărtată este percepută ca mișcându-se mai lent decât cea apropiată, interpretarea naturală este că sursa luminii se află undeva în fața observatorului.
O predicție confirmată
Explicația propusă a dus la o predicție nouă. Observatorii anteriori raportaseră iluzia la distanțe de 1–4 kilometri de un far, însă teoria cercetătorilor prevedea că ar fi suficientă o distanță de aproximativ 70 de metri pentru ca iluzia să apară. Predicția a fost confirmată atât de studiul în realitate virtuală, cât și de experiența proprie a cercetătorilor pe Insula Lady Elliot.
Iluzia farului fantomă evidențiază modul în care creierul funcționează ca o „mașină de predicții”, combinând așteptările cu datele actuale pentru a face inferențe despre lume. În mod normal, aceste așteptări ne permit să facem inferențe corecte despre ceea ce vedem. Astronomii sunt atenți, de exemplu, la faimoasa „iluzie a craterului”, care apare pentru că de obicei ne așteptăm ca lumina dintr-o imagine să vină de sus: aceeași imagine rotită la unghiuri diferite poate arăta ca un deal sau ca un crater.
Astfel de așteptări sunt utile în interpretarea scenelor ambigue, dar uneori ne pot induce în eroare. Iluziile sunt fascinante tocmai pentru că sunt momente în care creierul greșește; totodată, ele arată cum creierul reușește să „nimerească” în cele mai multe cazuri. Putem greși locația unui far cu zeci de kilometri, dar o facem din același motiv pentru care înțelegem corect mediul înconjurător aproape tot restul timpului.
