Urme de aloe, identificate molecular într-un craniu mumificat vechi de 2.700 de ani
O echipă interdisciplinară a combinat analiza modernă a substanțelor naturale cu egiptologia și istoria farmaciei pentru a investiga ce materiale foloseau egiptenii antici la conservarea morților. Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, aduce noi dovezi privind utilizarea substanțelor vegetale în mumificare.
Cercetătorii au analizat 24 de obiecte din colecții universitare și muzeale, între care un craniu mumificat din Colecția Zoologică a Universității din Marburg. Datarea cu radiocarbon a plasat craniul în secolul al VIII-lea î.Hr. Analizele chimice ale craniului și ale unei probe istorice de Mumia vera aegyptiaca, un preparat medicinal din secolul al XVIII-lea provenit de la o farmacie din Offenbach am Main, au relevat urme ale mai multor compuși vegetali asociați cu aloea.
Semnificația descoperirii
Rezultatul este important din două motive: până acum, aloea nu fusese identificată prin analiză moleculară ca ingredient al materialelor de îmbălsămare egiptene, iar aloea era legată de materialul mumificat folosit ca medicament în secolele următoare, mai ales în textele medievale. Se presupunea anterior că autorii acestor texte speculau, bazându-se pe pasaje biblice, întrucât cunoștințele despre îmbălsămarea egipteană se pierduseră. Noile date sugerează că această asociere ar putea avea rădăcini istorice mai adânci.
Termenul istoric „aloe” desemna diverse materiale vegetale: pe lângă plantele din genul Aloe, putea indica și lemnul de agar, în special cel din genul Aquilaria, folosit ca material aromat. Compușii identificați indică produse derivate din genul Aloe, nu lemn de agar. Cercetătorii au reexaminat sursele scrise egiptene, iar termenul ꜥnḫ-jm.j a intrat în atenție, anumite descrieri ale substanței sugerând că ar fi putut desemna aloea sau un exsudat din ea, fără o identificare definitivă.
Limitele studiului
Deoarece compușii asociați aloei au fost detectați doar în două dintre cele 24 de obiecte analizate, nu se poate concluziona că aloea era folosită în mod general în mumificare. Este posibil ca astfel de materiale să fi fost utilizate doar în practici specifice, în funcție de perioadă sau de disponibilitatea materiilor prime.
Posibile legături între obiectele de muzeu
O altă descoperire privește istoria obiectelor examinate. Folosind metabolomica netargetată, cercetătorii au comparat compozițiile chimice ale mai multor probe de la Muzeul German de Farmacie din Heidelberg. Metode analitice asistate de algoritmi și de învățare automată au scos la iveală asemănări izbitoare între un cap mumificat și o probă de pulbere catalogată separat. Rezultatele sugerează că cele două obiecte ar fi putut avea inițial o legătură materială sau istorică, deși o astfel de asociere nu apare în registrele de colecție păstrate. Metoda deschide perspective noi pentru cercetarea provenienței și pentru studiile muzeale.
Reevaluarea medicamentelor istorice
Studiul analizează și Mumia vera aegyptiaca, o substanță medicinală folosită în Europa în Evul Mediu târziu și în perioada modernă timpurie, obținută din material mumificat și din substanțe de îmbălsămare asociate sau comercializată ca produs preparat. Analizele au arătat variații considerabile în compoziția chimică a preparatelor istorice, deși mai multe conțineau compuși caracteristici ai rășinilor de conifere îmbătrânite. Un extract din colecția medicinală Wigand din Marburg a arătat un efect protector moderat împotriva deteriorării celulare induse de virusul gripal în experimente pe culturi celulare, însă compusul principal izolat, acidul 7-oxodehidrabietic, nu a reprodus acest efect. Ingredientele responsabile rămân necunoscute, iar rezultatele nu dovedesc că remediul istoric era eficient împotriva gripei la oameni.
Dialog între analiza moleculară și cercetarea istorică
Rezultatele arată cum sursele istorice, analiza filologică a textelor și analitica moleculară modernă se pot completa reciproc. Investigații viitoare urmăresc să clarifice ce alte compuși vegetali erau folosiți în îmbălsămare și dacă indiciile privind aloea pot fi confirmate în alte specimene. Scopul pe termen lung este un demers care să combine sursele scrise, obiectele arheologice și analiza modernă a substanțelor naturale, pentru a înțelege mai profund producția, utilizarea, transmiterea istorică și contextul cultural al acestor materiale.
