Studiu: testele convenționale de sol subestimează potasiul disponibil pentru culturi
Un studiu condus de Dr. Shikma Zaarur de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în colaborare cu Dr. Ran Erel de la Organizația de Cercetare Agricolă – Institutul Volcani, arată că solurile agricole pot conține un rezervor semnificativ de potasiu, nutrient esențial pentru creșterea plantelor, care este în mare parte ignorat de metodele convenționale de testare a solului. Rezultatele, publicate în revista Plant and Soil, ar putea duce la recomandări de fertilizare mai precise, reducând utilizarea inutilă de îngrășăminte.
Cercetarea contestă o ipoteză veche din managementul agricol: aceea că potasiul măsurat prin testele standard reflectă corect cantitatea disponibilă pentru culturi. Potasiul este unul dintre cei trei nutrienți majori necesari plantelor, alături de azot și fosfor. Fermierii aplică frecvent îngrășăminte cu potasiu, iar recomandările se bazează de obicei pe măsurarea potasiului ușor disponibil, numit „schimbabil”.
Experiment de 13 luni cu lucernă
Echipa a realizat un experiment în seră, timp de 13 luni, pe trei soluri agricole caracteristice mediului mediteranean din Israel: sol argilos din câmpia de coastă, sol de loess din vestul Negevului și sol nisipos roșu din zona Rehovot. Cercetătorii au cultivat lucernă, o plantă cu cerințe mari de potasiu, și au recoltat-o de 16 ori în condiții intensive.
Urmărind absorbția de potasiu și modificările chimice din sol, au constatat că plantele au absorbit de două până la aproape patru ori mai mult potasiu decât putea fi explicat prin măsurătorile convenționale ale potasiului disponibil și prin aporturile naturale. Între 50% și 74% din potasiul preluat de plantele cultivate fără îngrășământ suplimentar provenea din rezerve neexchangeabile, adică potasiu legat în minerale despre care se considera că se eliberează prea lent pentru a conta în ciclul agricol.
„Solul nu este un rezervor pasiv”
„Descoperirile noastre arată că solul nu este pur și simplu un rezervor pasiv de nutrienți, ci un sistem dinamic care răspunde continuu cererii plantelor”, a declarat Zaarur. „Pe măsură ce plantele absorb potasiu, mineralele din sol pot elibera rezerve suplimentare mult mai rapid decât se presupunea. Înțelegerea acestui proces natural ar putea ajuta la strategii de fertilizare mai precise.”
Studiul a evidențiat și diferențe între tipurile de sol. Solul argilos nu a înregistrat îmbunătățiri semnificative ale biomasei după fertilizarea cu potasiu, ceea ce sugerează că rezervele sale minerale naturale au putut susține creșterea culturii. În schimb, în solul nisipos roșu, sărac în potasiu, fertilizarea a crescut biomasa cu aproximativ 13,5%. Folosind o tehnică geochimică ce analizează raportul dintre potasiu și rubidiu, cercetătorii au identificat mineralele argiloase drept principala sursă a potasiului suplimentar.
Relevanță pentru agricultura mediteraneană
Concluziile sunt deosebit de relevante pentru agricultura mediteraneană, unde solurile alcaline sunt răspândite, iar gestionarea eficientă a îngrășămintelor devine tot mai importantă. Luarea în calcul a potasiului eliberat natural din minerale ar putea ajuta fermierii să coreleze mai bine aplicarea îngrășămintelor cu nevoile reale ale culturilor, reducând costurile de producție și consumul inutil de resurse.
Cercetătorii subliniază însă că rezervele minerale de potasiu nu sunt nelimitate, iar epuizarea lor în timp trebuie luată în considerare pentru menținerea fertilității solului pe termen lung. Sunt necesare studii suplimentare în condiții de câmp înainte de stabilirea unor recomandări revizuite de fertilizare.
