O descoperire arheologică din Maroc rescrie istoria Maghrebului
În colinele din nord-vestul Marocului, cercetările de la Oued Beht scot la iveală un capitol necunoscut al trecutului regiunii. Descoperirea unei structuri construite substanțiale sugerează că, în al doilea mileniu î.Hr., comunitățile din nord-vestul Africii își modelau activ mediul și participau la rețele de interacțiune mediteraneene.
Proiectul Arheologic Oued Beht adusese deja la lumină ceea ce este probabil cel mai timpuriu și mai mare complex agricol descoperit în Africa în afara Văii Nilului, datând de aproximativ 5.400–4.900 de ani. Săpăturile din 2023 au aprofundat înțelegerea sitului, iar studiul publicat în jurnalul Libyan Studies arată cum a fost descoperită cea mai veche construcție de mari dimensiuni, probabil defensivă, din Africa de Nord dincolo de Valea Nilului, veche de circa 4.000–3.500 de ani.
Nu se știe exact căror amenințări le răspundeau aceste structuri. Ele sunt probabil legate de competiția crescândă pentru pământ, resurse și controlul circulației, nu de invadatori. Astfel de construcții sugerează nevoia comunităților de a se proteja sau de a-și afirma puterea asupra unor locuri strategice.
Descoperirea extinde dovada arhitecturii defensive organizate în Maghreb și indică societăți mai complexe decât se credea. Studiul arată și că zona a revenit în atenție în Evul Mediu, în secolele XI–XIII d.Hr., când structura defensivă a fost reconstruită, s-a întemeiat o așezare pe o colină vecină și oamenii au fost îngropați într-un cimitir între cele două zone. Aceste vestigii oferă perspective rare asupra comunităților rurale preistorice și medievale.
Un centru preistoric în Maghreb
Preistoria târzie a Maghrebului a fost mult timp slab înțeleasă, cu dovezi fragmentare în comparație cu Iberia sau Atena. Săpăturile de la Oued Beht au dezvăluit o concentrare mare de activitate umană pe cel puțin 10 hectare. Cea mai timpurie fază majoră datează din mileniile IV–III î.Hr., în Neoliticul final.
Dovezile vegetale și animale indică o comunitate agricolă care cultiva orz și grâu, exploata plante sălbatice și creștea animale. Situl era și un centru important de producție artizanală: mii de topoare de piatră șlefuită și alte unelte, plus ceramică fină, uneori pictată. Nu este clar dacă Oued Beht funcționa ca sat permanent, centru sezonier sau altceva, dar era un punct major în peisajul nord-vestului Marocului.
Zidul defensiv
Existența unor posibile fortificații fusese semnalată încă din anii 1930, când arheologul francez Armand Ruhlmann a documentat trei ziduri, cu a patra latură protejată natural, descriind un éperon barré. Natura și datarea lor erau incerte. Noile săpături au clarificat un șanț, un val și un zid cu mai multe faze, construite pe o porțiune îngustă a crestei, între râu și o râpă, protejând vârful sudic. Datarea cu radiocarbon plasează construcția inițială în perioada corespunzătoare Epocii Bronzului din restul Mediteranei occidentale, fiind cea mai timpurie construcție defensivă confirmată din Africa de Nord în afara Egiptului.
Construirea unui sistem de val și șanț a necesitat planificare, coordonare și mobilizare de forță de muncă, sugerând o comunitate capabilă de inițiative complexe. În faza neolitică anterioară, activitatea se concentra în zona nordică, mai deschisă; ulterior, atenția s-a mutat spre creasta sudică, mai ușor de apărat, ceea ce poate reflecta o schimbare a strategiilor de așezare.
Legături mediteraneene
Al doilea mileniu î.Hr. a fost o perioadă dinamică în Mediterana. În sudul Iberiei, societățile argarice (cca. 2200–1550 î.Hr.) dezvoltau așezări complexe, adesea pe înălțimi, cu arhitectură planificată, metalurgie avansată și ierarhii sociale marcate. Dovezile tot mai numeroase arată că și comunitățile din nord-vestul Africii erau conectate la rețelele mediteraneene, inclusiv la actualele Spania și Portugalia. Descoperirile de la Oued Beht indică faptul că Maghrebul nu era izolat, ci participa la procesele care modelau Mediterana occidentală.
Rescrierea istoriei
Descoperirile de la Oued Beht arată cât de mult rămâne de învățat despre istoria profundă a Africii de Nord. Zidul defensiv demonstrează capacitatea comunităților de a coordona proiecte mari de construcție și indică transformări sociale abia acum recunoscute. Vestigiile medievale arată că zona a fost folosită din nou după abandonul așezării preistorice. Oued Beht nu a fost o așezare dintr-o singură perioadă, ci un peisaj ales repetat de comunități diferite de-a lungul mileniilor, putând deveni cheia înțelegerii evoluției societăților maghrebiene, de la comunitățile agricole timpurii la lumea rurală medievală.
