Modul de utilizare a terenurilor influențează habitatele faunei sălbatice din Europa
Un studiu recent privind 229 de specii de vertebrate din Europa arată că modul în care este folosit terenul are, în general, un impact mai mare asupra adecvării habitatelor decât intensitatea gestionării acestuia. Cercetarea, realizată de Universitatea din Surrey, Institutul de Analiză a Sistemelor Aplicate (IIASA) din Austria și Muzeul de Istorie Naturală, a modelat adecvarea habitatelor pentru specii de vertebrate din terenuri agricole și păduri de pe întreg continentul.
Speciile comune, cu areal larg de răspândire, precum vulpile, par să găsească habitate mai potrivite în orașe și localități decât în peisajul rural extins. În schimb, speciile mai rare, care trăiesc pe suprafețe mai mici, par să prefere habitate diferite. Speciile care tolerează deja prezența oamenilor, inclusiv numeroase păsări și mamifere răspândite, par să beneficieze în mod disproportionat de intensificarea utilizării terenurilor, comparativ cu speciile mai rare și mai specializate, care ar putea fi lăsate în urmă pe măsură ce peisajele se schimbă.
Cercetătorii au folosit modele de distribuție a speciilor — o tehnică aplicată de obicei datelor climatice — pentru a testa modul în care utilizarea terenurilor și intensitatea acesteia afectează probabilitatea ca o specie să fie prezentă pe aria sa europeană. Studiile la scară largă de acest tip testează de obicei efectele schimbărilor climatice asupra biodiversității, motiv pentru care cercetătorii au dezvoltat o metodologie nouă pentru a se concentra asupra efectelor utilizării terenurilor.
Intensitatea utilizării terenurilor reflectă gradul de gestionare a acestuia. Terenurile agricole de mare intensitate implică, de exemplu, mai multe utilaje, îngrășăminte și pesticide decât cele de mică intensitate, în timp ce silvicultura de mare intensitate presupune cicluri de recoltare mai rapide și plantarea mai uniformă a arborilor.
Modelele au acoperit 123 de specii de păsări, 86 de mamifere și 20 de reptile și amfibieni. În general, tipul de utilizare a terenurilor a avut un efect mai mare asupra adecvării habitatelor decât intensitatea gestionării. Totuși, pentru speciile din terenurile agricole, terenurile cultivate și pajiștile de mică intensitate s-au dovedit oarecum mai potrivite decât echivalentele lor de mare intensitate. Pentru speciile de pădure, intensitatea utilizării terenurilor a avut cel mai mare efect asupra adecvării habitatelor în cazul speciilor răspândite, care au tendința de a beneficia de intensificare. Terenurile urbane, în schimb, s-au remarcat — fiind cel mai potrivit habitat pentru multe specii.
Profesoara Zoe M. Harris, directoarea Centrului pentru Mediu și Sustenabilitate de la Universitatea din Surrey, a declarat: „Rezultatele noastre arată că speciile care ne împart deja orașele — generaliști comuni, răspândiți — par să găsească zonele urbane mai potrivite decât speciile mai rare, mai specializate, cu areale mai mici. Asta nu înseamnă că acoperirea mediului rural cu construcții este bună pentru faună. Înseamnă că speciile care ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult sunt cele rare, mai specializate, care au nevoie de ceva destul de diferit de peisajul din jurul lor.”
Sophie Tudge, care a condus cercetarea în timpul unui stagiu la IIASA, în cadrul doctoratului său la Universitatea din Surrey, a declarat: „Sperăm că acest lucru poate contribui la conservarea biodiversității în UE, în special la atingerea obiectivelor Regulamentului privind restaurarea naturii pentru conservarea păsărilor din terenurile agricole și păduri. De exemplu, constatările noastre se adaugă la dovezile că reducerea intensității gestionării terenurilor cultivate și pajiștilor, sau restaurarea mai multor habitate de apă și zone umede, ar beneficia în special păsările din terenurile agricole. Reducerea intensității silviculturii ar putea ajuta, de asemenea, anumite specii, în principal specialiștii rari din păduri.”
