Conservarea a doar 35% din rețeaua hidrografică a SUA ar putea susține biodiversitatea de apă dulce
Un studiu publicat pe 16 septembrie 2026 în revista PLOS One, condus de Mark Anderson de la The Nature Conservancy, a identificat o rețea de râuri și pâraie care acoperă aproximativ o treime din apele curgătoare ale Statelor Unite contigue. Dacă această rețea ar fi conservată și restaurată, ea ar putea susține biodiversitatea de apă dulce a țării în fața degradării habitatelor și a schimbărilor climatice.
În ultimul secol, pâraiele și lacurile din SUA s-au deteriorat pe măsură ce peste 150.000 de baraje au fragmentat rețelele fluviale, iar modificările peisajului și utilizarea apelor subterane au alterat cursul și distribuția apei. Multe specii de apă dulce se află acum într-un declin accelerat, agravat de impactul schimbărilor climatice.
Pentru a aborda această criză, The Nature Conservancy a colaborat cu 66 de specialiști în conservarea apelor dulci pentru a cartografia rețelele de apă dulce din SUA contigue și a le evalua reziliența la degradare. Fiecare bazin hidrografic a fost punctat în funcție de conectivitate, stare, disponibilitatea apei și naturalețea debitului, iar rezultatele au fost verificate prin comparare cu inventarele locale ale biodiversității de apă dulce.
Cercetătorii au construit astfel o rețea de râuri și pâraie numită Freshwater Resilient and Connected Network, care acoperă 35% din statele contigue, dar care ar putea conserva biodiversitatea de apă dulce. Conservarea acestei rețele va fi însă dificilă, deoarece în prezent doar 6% din suprafață este atât protejată, cât și rezilientă, iar 14% necesită atât protecție, cât și restaurare.
Analiza a arătat de asemenea că, din cele 5,2 milioane de mile (8,4 milioane de kilometri) de râuri și pâraie din SUA contigue, 33% au fost evaluate cu o reziliență peste medie. Deși râurile cu reziliență peste medie ar trebui să continue să susțină modele similare de biodiversitate în viitor, cele aflate doar puțin peste medie ar putea necesita totuși restaurare. Aceste rețele sunt concentrate de-a lungul coastei Pacificului, în Munții Stâncoși de Nord, în zonele Marilor Lacuri din Wisconsin și Minnesota, în nordul statului Maine și în regiunile de coastă din sud-estul SUA și de-a lungul Golfului Mexic.
Rețelele vulnerabile sau cu reziliență sub medie au reprezentat 15% din aceste mile și au fost concentrate în deșerturile din sud-vest, în sudul Noii Anglii, în prerii cu iarbă scurtă de la est de Munții Stâncoși și în terenurile agricole din statele din Midwest.
Studiul oferă o bază solidă pentru eforturile de conservare menite să susțină biodiversitatea în sistemele de apă dulce și o imagine clară a provocărilor viitoare. Cercetătorii au declarat că analiza a fost deja folosită pentru a identifica baraje care urmează să fie demontate, pentru a prioritiza protecția terenurilor în zonele-cheie de izvor și pentru a îmbunătăți condițiile în sistemele fluviale care necesită restaurare.
Echipa recunoaște că hărțile nu iau în considerare nevoile umane, dar datele care reprezintă dimensiunile umane ar putea fi combinate cu această analiză pentru a le identifica. Autorii adaugă: „Reziliența la schimbările climatice adaugă un context important eforturilor noastre de a conserva biodiversitatea de apă dulce. Sperăm că studiul nostru va ajuta partenerii noștri de conservare la nivel de stat, federal, tribal și alți parteneri să facă investiții acolo unde au cele mai mari șanse de succes în viitor.”
