Testele nucleare nord-coreene ar putea fi declanșat sute de cutremure de-a lungul mai multor ani
Între 2006 și 2017, Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare subterane la amplasamentul său de la Muntele Mantap, în provincia Hamgyong de Nord. De obicei, exploziile subterane declanșează o serie intensă de cutremure minore care se atenuează odată ce testarea se oprește. Însă geologii au detectat o activitate seismică mult mai intensă după ultima detonare, care a persistat ani de zile.
Regiunea era considerată anterior liniștită din punct de vedere geologic. Nu fuseseră documentate cutremure crustale în raza a 50 de kilometri față de amplasament timp de peste un secol. Situația s-a schimbat însă în 2017.
Pentru a descoperi ce se întâmplă exact în subteran, o echipă internațională de cercetători condusă de Xingli Fan de la Universitatea de Tehnologie din Chengdu a analizat 17 ani de date seismice continue înregistrate între 2008 și 2025. Datele provin de la stații regionale de monitorizare din China și Coreea de Sud, situate la distanțe între 80 și 200 de kilometri. Cercetătorii au folosit și o tehnică sensibilă de detectare prin potrivire de tipare, numită detectare cu filtru adaptat, pentru a identifica tremururi mai mici și ascunse, pe care rețelele standard de monitorizare seismică le ratează de obicei.
Constatările lor, publicate în revista Science, contrazic ipotezele vehiculate de mult timp despre modul în care Pământul reacționează după o explozie subterană.
O surpriză seismică
În loc să se atenueze așa cum era de așteptat, activitatea seismică din apropierea Muntelui Mantap a crescut constant și s-a accelerat până în 2025. În total, echipa a detectat 1.399 de cutremure locale de mică amploare.
„Seismicitatea de la Muntele Mantap a continuat să crească timp de ani de zile după ultimul test”, au scris autorii studiului.
Cercetătorii au cartografiat și locațiile precise ale 955 dintre aceste tremururi și au descoperit că nu erau amplasate aleatoriu. În schimb, se aliniau de-a lungul a două trasee distincte, aproximativ paralele, care se întindeau plecând de la amplasamentul testelor. Unul dintre aceste trasee urma continuarea proiectată a unei linii de falie deja cunoscute de geologi. Al doilea traseu a relevat ceea ce părea a fi o falie complet ascunsă, care nu fusese niciodată cartografiată anterior.
Oamenii de știință au concluzionat că exploziile subterane au afectat crusta din jurul unor slăbiciuni structurale preexistente. Ceea ce i-a nedumerit însă a fost modul în care explozii încheiate cu ani în urmă continuau să declanșeze mișcări ale faliei și astăzi.
Un munte sub presiune
Pentru a explica această întârziere prelungită, cercetătorii au rulat modele computerizate pentru a vedea cum greutatea și forma Muntelui Mantap afectează tensiunile din rocile de dedesubt. Au descoperit că muntele în sine a jucat un rol major, întrucât versanții săi abrupți și grei exercită o presiune naturală intensă asupra rocii aflate direct sub el.
Când cele șase explozii nucleare au străbătut Muntele Mantap, au afectat această rocă deja supusă tensiunilor și au slăbit crusta din jur. Crusta nu s-a stabilizat imediat. În schimb, tensiunile s-au redistribuit treptat prin roca afectată, determinând în cele din urmă alunecarea falilor din apropiere la ani după ce exploziile s-au oprit.
„Secvența de la Muntele Mantap demonstrează că exploziile nucleare subterane pot produce efecte crustale de lungă durată într-un mediu eterogen și supus unor tensiuni critice”, au notat autorii.
Constatările ar putea avea însă implicații mai largi. Cercetătorii au subliniat că aceste tremururi persistente complică monitorizarea în cadrul Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare. Această activitate continuă face mult mai dificilă deosebirea tremururilor legate de exploziile anterioare de cutremurele naturale.
