Secvențierea genomurilor din colecțiile muzeelor ar putea transforma cercetarea științifică
Colecțiile de istorie naturală din întreaga lume adăpostesc împreună peste un miliard de specimene, cuprinzând o varietate largă de perioade și locuri. Acestea includ specii dispărute sau provenite din zone transformate astăzi dincolo de recunoaștere, oferind date care nu pot fi găsite în altă parte. Astfel de exemplare sunt deja neprețuite pentru oamenii de știință care încearcă să înțeleagă lumea noastră, fiind folosite pentru a arăta modificarea dimensiunii bondarilor britanici, pentru a interpreta cultura umană preistorică și pentru a recrea cântecul unei insecte demult pierdute.
Sub suprafața acestor specimene există însă o bogăție de date genetice care nu a fost încă valorificată. Deși unele inițiative explorează deja această resursă, multe sunt conduse din exteriorul colecțiilor de istorie naturală. O întrebare centrală rămâne: ce s-ar întâmpla dacă aceste instituții ar conduce ele însele secvențierea?
Completarea lacunelor din arborele vieții
Aceasta este argumentul unui nou studiu condus de cercetători ai Muzeului de Istorie Naturală, publicat în Nature Reviews Genetics, care sugerează că secvențierea condusă de colecții ar reprezenta o oportunitate științifică și economică transformatoare.
În prezent, genomurile sunt adesea prelevate oportunist și secvențiate în moduri care nu se pretează la analiză. Ca urmare, doar 0,2% dintre toate animalele și plantele cunoscute au avut genomul complet secvențiat, cu o preferință marcată pentru vertebrate și specii cu valoare economică. Secvențierea sistematică a speciilor înrudite strâns ar permite înțelegerea la nivel genetic a organismelor trecute cu vederea, oferind perspective noi esențiale asupra unor ramuri întregi din arborele vieții.
Legarea genelor de specimene
Aceasta ar oferi scara necesară pentru a descoperi tipare care nu pot fi identificate doar din genomuri individuale. Proiecte recente care utilizează genomuri dens eșantionate oferă deja perspective fără precedent asupra unor subiecte diverse precum evoluția malariei și cartofii rezistenți la climă, iar secvențierea pe scară largă a specimenelor ar oferi și mai multe posibilități.
Secvențierea colecțiilor de istorie naturală ar furniza, de asemenea, o bază de date care leagă datele genetice de caracteristicile fizice, datele de localizare și perioadele de timp pentru o gamă largă de specii. O astfel de resursă ar avea aplicații fără precedent pentru conservare, biotehnologie și multe alte domenii. Ar fi deosebit de utilă pentru antrenarea algoritmilor de învățare automată, care le-ar putea permite cercetătorilor să descopere tendințe ascunse și să facă predicții despre biodiversitate în timp ce abordează crizele biodiversității și climatice.
Colecțiile ca vectori ai secvențierii
Dr. Paschalia Kapli, autoarea principală a studiului și lider de cercetare în genomica bazată pe colecții la Muzeul de Istorie Naturală, declară: „Până de curând, colecțiile de istorie naturală au fost privite în mare parte ca furnizori de specimene, mai degrabă decât ca vectori activi în proiectele de secvențiere. Ca urmare, datele genomice din mari părți ale arborelui vieții sunt încă necunoscute.”
„Prin plasarea acestor colecții și a expertizei taxonomice în centrul inițiativelor de secvențiere, există oportunitatea de a afla nu doar despre aceste specii trecute cu vederea, ci și de a face progrese mari în înțelegerea lumii naturale. Astfel de descoperiri ar putea ajuta la oprirea extincțiilor, la sporirea securității alimentare și la dezvoltarea de noi medicamente în anii următori.”
Detalii de publicare
Paschalia Kapli et al, Species-dense genomics through natural history collections, Nature Reviews Genetics (2026). DOI: 10.1038/s41576-026-01011-8
