Pășunatul oilor, o amenințare mai mare pentru polenizatorii sălbatici din Scoția decât albinele melifere
Pășunatul oilor, și nu albinele melifere, ar putea reprezenta principala amenințare la adresa polenizatorilor sălbatici din zonele de landă ale Scoției, potrivit unui nou studiu condus de cercetători de la Universitatea din Bristol și publicat în Journal of Applied Ecology.
Cercetarea arată că pășunatul de primăvară poate elimina o parte semnificativă din nectarul de care au nevoie bondarii care apar în acest sezon, în timp ce stupii comerciali de albine melifere introduși vara, în perioada de înflorire a ierburilor de landă, au un impact mult mai redus.
Apicultorii comerciali din Europa mută frecvent stupii pe terenurile de landă în timpul înfloririi de vară a ierbii de landă. Această practică a ridicat îngrijorări legate de concurența dintre albinele melifere și polenizatorii sălbatici, inclusiv bondari, fluturi, molii și coleoptere.
Pentru a identifica cele mai bune măsuri de protecție, cercetătorii de la Școala de Științe Biologice din cadrul Universității din Bristol au inventariat comunitățile de plante și polenizatori în 20 de situri de landă din Scoția, pe parcursul unui sezon complet de înflorire, între mai și septembrie. Au comparat parcele cu și fără stupine de albine melifere introduse, precum și terenuri pășunate activ și supuse practicii de ardere numite „muirburn”, cu terenuri lăsate să se regenereze natural.
Echipa a înregistrat peste 1,6 milioane de flori individuale și peste 5.000 de interacțiuni plantă-polenizator, acoperind 58 de specii de plante și 405 specii de polenizatori. De asemenea, au studiat 10 situri care găzduiau stupine comerciale, cu o medie de 34 de stupi fiecare, în timpul înfloririi ierburilor de landă.
Rezultatele au arătat că pășunatul oilor din primăvară a redus cu aproape două treimi (63%) nectarul esențial de primăvară disponibil pentru bondari, comparativ cu siturile nepășunate, în timp ce introducerea stupilor de albine melifere a avut doar un efect modest asupra comportamentului de hrănire al polenizatorilor sălbatici.
Prezența stupilor a produs doar o schimbare minoră în structura rețelelor plantă-polenizator și nu a avut niciun efect măsurabil asupra cantității sau calității polenului colectat de bondari.
„Ne așteptam ca albinele melifere să fie principala amenințare pentru albinele sălbatice și pentru alți polenizatori ai landelor, dar se dovedește că modul în care gestionăm aceste habitate ar putea conta mult mai mult. Gestionarea animalelor domestice cu atenție la polenizatori ar putea avea un impact mai mare decât restricționarea apiculturii”, a declarat Maisie Brett, autoarea principală a studiului.
Cercetătorii recomandă gestionarea atentă sau evitarea pășunatului oilor pe terenurile de landă în primăvară, pentru a proteja florile de afin, introducerea stupilor de albine melifere doar în perioada de vârf a înfloririi ierburilor de landă și menținerea unui mozaic de tipuri de habitate, care poate fi facilitat printr-o pășunare atentă, pentru a susține comunitățile de polenizatori sălbatici.
Autoarea a adăugat că aceste concluzii sunt deosebit de actuale având în vedere recenta Lege privind gestionarea faunei sălbatice și arderea muirburn din Scoția (2024), care restricționează acum arderea ierburilor de landă, și actuala Strategie Scoțiană pentru Polenizatori, care nu abordează în prezent impactul potențial al albinelor melifere gestionate asupra polenizatorilor sălbatici.
