Copiii mici învață limba și din conversațiile adulților pe care le aud întâmplător
Mai mult de jumătate din limbajul la care sunt expuși copiii mici provine din conversațiile dintre adulți, pe care le aud fără să li se adreseze direct. Un studiu realizat de cercetători de la University of Chicago, The New School for Social Research și Princeton University a analizat când și cum înțeleg copiii care învață engleza în Statele Unite cuvintele auzite din discuțiile părinților.
Studiul a comparat recunoașterea cuvintelor raportate de părinți ca fiind auzite în principal din conversații — așa-numitele cuvinte cu grad ridicat de audiere, precum „oală”, „salată” sau „încărcător” — cu recunoașterea cuvintelor adresate direct copilului, precum „fermoar”, „oglindă” sau „fulgi de ovăz”. Au participat 79 de copii, majoritar albi și de rasă mixtă, evaluați la 18, 24 și 30 de luni prin chestionare completate de părinți privind recunoașterea obiectelor casnice.
Rezultatele arată că cei de 24 și 30 de luni au recunoscut cuvintele cu grad ridicat de audiere, în timp ce copiii de 18 luni nu au reușit. Totuși, cei de 18 luni care aveau un vocabular mai amplu la 24 de luni au recunoscut mai bine aceste cuvinte și au prezentat o diferență mai mică între cele două categorii de cuvinte față de colegii cu vocabular mai redus.
Cercetătorii notează că discursul auzit întâmplător în viața reală este mai dificil decât cel din experimentele de laborator. În laborator, cuvântul țintă este clar etichetat, obiectul este vizibil, iar configurarea este gândită să mențină atenția copilului. Acasă, vorbirea auzită nu are tonul exagerat și melodios folosit cu bebelușii. Studiul a urmărit astfel ce fac copiii în haosul vieții cotidiene, iar cele două perspective nu se aliniază atât de curat pe cât s-ar fi presupus.
Autorii subliniază că cei mici nu învață doar ce li se predă în mod deliberat, ci absorb și conversațiile din jurul lor. Întâi învață din vorbirea adresată direct, apoi, în jurul celei de-a doua aniversări, încep să folosească singuri conversațiile pe care nu era prevăzut să le audă. Această schimbare contează, întrucât conversațiile adulților conțin cuvinte precum „portofel”, „chitanță” sau „programare”, care nu apar când vorbim cu un copil de un an. Audierea întâmplătoare poate fi una dintre principalele căi prin care copiii le dobândesc.
Pentru părinți, studiul arată că vorbirea directă contează în primele etape, dar și că nu este nevoie să fie protejat copilul de conversațiile adulților. Totuși, poate merita atenție la ceea ce se spune în fața copilului, chiar când se presupune că nu ascultă sau nu înțelege. Pentru centrele de zi și de dezvoltare a copilului, o implicație practică este valoarea grupurilor de vârste mixte, unde copiii mai mici sunt expuși unei vorbiri mai complexe, situată între limbajul de bebeluș și conversația adultă.
Autorii semnalează și limite: nu se poate afirma cu certitudine că participanții au învățat cuvintele prin audiere întâmplătoare, deoarece studiul se referă la rezultat, nu la procesul propriu-zis. De asemenea, frecvența cuvintelor s-a bazat pe raportările subiective ale părinților, iar eșantionul este relativ educat și înstărit, astfel că nu se știe dacă același calendar de dezvoltare se aplică și altor medii socioeconomice.
Pentru viitor, cercetătorii recomandă documentarea mai detaliată a limbajului auzit întâmplător, explorarea altor zone în afara vocabularului, precum structura conversației sau normele sociale, și studii interculturale care să verifice universalitatea și specificitatea învățării prin audiere.
