Stresul directorilor de școală: nu toate presiunile sunt la fel
Directorii de școală se confruntă zilnic cu disciplinarea elevilor, probleme de personal și părinți nemulțumiți, iar stresul nu dispare odată cu plecarea de la școală. Munca se acumulează acasă, timpul este insuficient, iar gândurile legate de problemele zilei persistă. Dr. Eleanor Su-Keene, profesoară asistentă în Departamentul de Predare, Învățare și Cultură din cadrul Universității Texas A&M, numește acest fenomen „scurgerea muncii”.
„Fie că este vorba de prea multă muncă, de munca dusă acasă sau de gânduri care se repetă în minte și îngreunează somnul, acest tip de stres afectează sănătatea mentală și bunăstarea”, a declarat Su-Keene.
Cercetarea condusă de ea sugerează că originea stresului poate conta mai mult decât numărul presiunilor. Studiul, publicat în Educational Management Administration & Leadership, a analizat 119 directori din școli publice K-12 non-charter din Texas.
Cei mai frecvenți factori de stres raportați provin din mediul școlar imediat, unde directorii răspund de la sprijinirea profesorilor până la buna funcționare a clădirii. Cu toate acestea, aceste provocări cotidiene nu au fost asociate semnificativ cu stresul legat de muncă, anxietatea sau simptomele depresive. În schimb, presiunile mai largi — cerințele districtului, constrângerile de finanțare și cerințele de responsabilizare — s-au dovedit cel mai puternic predictor al stresului profesional.
Aproximativ 61% dintre directori au menționat probleme legate de școală și profesori, cele mai frecvente surse de stres. Aproape 30% au menționat probleme cu părinții. Niciunul dintre aceste tipuri nu a fost asociat semnificativ cu simptome de anxietate sau depresie. Su-Keene explică: „Te aștepți să întâmpini aceste tipuri de crize la nivelul școlii. Este ceea ce îți asumi ca director.”
Un alt tipar a apărut însă pentru simptomele de anxietate și depresie. Cercetătorii au identificat factori de stres la granița dintre viața profesională și cea personală — cerințe emoționale, presiuni concurente acasă și la muncă, timp insuficient pentru sarcinile zilnice. În modelele statistice, aceste presiuni au prezis simptome mai mari de anxietate și depresie, în timp ce numărul total de factori de stres raportați nu a făcut-o.
În medie, directorii din studiu au obținut scoruri ridicate pentru stresul profesional, moderate pentru anxietate și ușoare până la moderate pentru simptomele depresive. Circa 54% s-au situat la sau peste un prag asociat cu simptome moderate de anxietate, iar aproximativ 44% pentru simptomele depresive.
Su-Keene spune că aceste cifre sunt îngrijorătoare deoarece directorii nu lucrează izolat, iar leadershipul lor îi afectează pe profesori și elevi. Ea vede nevoia de sprijin la mai multe niveluri: universitățile care pregătesc viitori directori pot face mai mult pentru a-i echipa cu abilități de gestionare a stresului și rezolvare a conflictelor, iar districtele pot facilita accesul la resurse de sănătate mentală și pot acorda timp pentru utilizarea lor.
Totodată, Su-Keene consideră necesară o analiză mai profundă a structurii postului: „Care sunt cu adevărat responsabilitățile directorilor și cât timp au dedicat efectiv acestei munci, și nu altor sarcini fantomă?”
Ea atrage atenția că directorii sunt adesea neglijați în discuțiile despre bunăstarea cadrelor didactice, deși școlile depind de leadershipul lor. „Trebuie să ne gândim la schimbările organizaționale și sistemice necesare pentru ca directorii să-și facă treaba cât mai bine. Când nu suntem bine, adesea nu lucrăm bine, mai ales dacă munca necesită multe interacțiuni sociale. Pentru directori, asta poate afecta relațiile importante cu profesorii și personalul. Iar dacă adulții din școală nu sunt bine, elevii nu vor primi cea mai bună experiență educațională.”
