Heliu detectat lângă o exoplanetă din zona locuibilă: LHS 1140b readuce speranța unor atmosfere durabile
Descoperirea unor urme posibile de heliu care ar putea scăpa din atmosfera exoplanetei LHS 1140b a readus în atenția publicului larg un subiect care de obicei rămâne în paginile revistelor științifice. Observația, raportată în această vară, sugerează existența unei atmosfere secundare în jurul unei lumi stâncoase aflate în zona locuibilă a stelei sale, un scenariu considerat mult mai stabil și mai durabil decât atmosferele primare, pierdute rapid după formarea planetelor.
LHS 1140b orbitează o stea pitică roșie cu o masă de aproximativ o cincime din cea a Soarelui, dar de circa 300 de ori mai slab luminoasă, situată în constelația Cetus, chiar lângă caracteristicul „W” al constelației Cassiopeia. De pe Pământ, steaua pare să scadă în luminozitate la fiecare 24,7 zile, iar din amploarea acestei variații astronomii au estimat că planeta are o rază de 1,7 ori mai mare decât a Pământului și o masă de peste cinci ori mai mare.
Un astfel de raport între dimensiuni și masă plasează LHS 1140b în categoria „super-Pământurilor”, printre cele mai puțin masive planete detectabile în prezent și, totodată, printre cele mai bune candidate pentru căutarea vieții în afara sistemului solar. Rămâne însă o problemă de clasificare: în Sistemul Solar, următoarea planetă ca masă după Pământ este Uranus, cu 14 mase terestre, urmată de Neptun, cu 17. Fără exemple apropiate de acest tip, astronomii nu pot stabili cu certitudine dacă LHS 1140b este un super-Pământ sau un mini-Neptun, deși lumile subneptuniene par să fie cele mai frecvente în Univers.
Observații anterioare ale planetei cu telescopul spațial James Webb au exclus prezența unei atmosfere bogate în hidrogen, adică a unei atmosfere primare. Semnalul de heliu raportat ar putea indica în schimb o atmosferă secundară, similară celei care înconjoară Pământul de miliarde de ani și al cărei echilibru chimic reflectă efectele combinate ale geologiei, chimiei și, în cele din urmă, ale vieții.
Această concluzie rămâne totuși fragilă. Este abia a doua oară când astronomii surprind indicii privind o atmosferă în jurul unei planete asemănătoare Pământului, după observații similare asupra exoplanetei Gliese 1214b. O a doua observație din cadrul studiului nu a mai arătat prezența heliului, iar motivele acestei discrepanțe nu sunt încă elucidate. În plus, calculele privind condițiile de la suprafață se bazează pe ipoteze semnificative, netestate.
Poziționarea planetei în zona locuibilă a stelei sale înseamnă că temperatura sa de suprafață ar putea permite existența apei lichide. Dacă planeta ar absorbi integral radiația stelară primită, temperatura de echilibru ar fi de aproximativ -30°C, o valoare care ar putea fi ridicată de efectul de seră al unei atmosfere dense. O tratare matematică mai realistă sugerează însă că LHS 1140b ar putea fi mult mai rece, până la circa -90°C, comparabil cu Marte în prezent.
Chiar dacă rezultatul rămâne nuanțat și incert, el marchează un pas înainte, oricât de mic, spre obiectivul de a studia spectroscopia atmosferică a lumilor potențial locuibile. Un singur pas a fost rezultatul unor ani de efort din partea echipei științifice, care merită recunoaștere și finanțare în continuare.
În privința obiectivului mai ambițios de a detecta viață pe astfel de lumi pornind de la urme de gaze din atmosferă, rămâne deschisă întrebarea care molecule ar putea oferi dovezi fără echivoc. Răspunsul ar putea veni abia după observarea a mii de atmosfere de exoplanete, nu doar a una sau două, pentru ca natura să ne dezvăluie regulile după care funcționează aceste atmosfere. Cu aceste observații recente asupra planetei LHS 1140b, călătoria către o asemenea înțelegere a făcut un al doilea pas.
