După furtună: când reconstrucția declanșează o criză locativă
Furtuna se oprește, incendiul se stinge, apele se retrag. Dar, pentru unii, chiria crește. La mult timp după ce un dezastru natural dispare din titluri, replicile economice pot continua să-i alunge pe oameni din comunitățile lor – nu pentru că locuințele le-au fost distruse, ci pentru că nu și le mai permit.
Un studiu recent a constatat că, la patru ani după un dezastru, chiriile erau cu 6,5% până la 12,5% mai mari decât se aștepta. Comunitățile similare care nu au fost afectate nu au înregistrat aceeași creștere.
Cercetarea a analizat două decenii de date privind locuințele închiriate și înregistrări federale ale dezastrelor din California și Florida. „De multe ori ne gândim la locuințe ca la o piață care se va regla singură”, a declarat Brian An, profesor asociat în cadrul Școlii de Politici Publice Jimmy și Rosalynn Carter. „Dar un dezastru natural nu este o condiție normală de piață. Locuințele sunt distruse. Oamenii sunt strămutați. În acele momente, chiriașii pot deveni deosebit de vulnerabili.”
După un dezastru, regulile obișnuite ale pieței locative nu se mai aplică. Clădirile de apartamente avariate reduc oferta. Proprietarii strămutați intră pe piața închirierilor cât timp casele le sunt reparate sau reconstruite. Construcțiile, reparațiile și asigurările devin mai scumpe. Uraganele și incendiile de vegetație au dus la creșteri ale chiriei mai mari decât cutremurele, inundațiile și tornadele. Pentru comunitățile lovite în mod repetat, fiecare nouă furtună sau incendiu a adăugat presiune suplimentară asupra chiriei.
Mai multă cerere, mai puțin spațiu
„Când chiriile cresc după un dezastru, nu vorbim despre un segment mic de locuințe”, a spus An. „Vorbim despre piața chiriilor în ansamblu. Asta înseamnă că efectele se extind mult dincolo de locuințele care au fost avariate.”
Pentru chiriași, consecințele depășesc costurile lunare. Chiriile mai mari pot îngreuna menținerea familiilor aproape de rețelele de sprijin. Copiii pot fi nevoiți să-și schimbe școala. Lucrătorii pot avea navete mai lungi. Rezidenții de lungă durată pot ajunge să nu-și mai permită să trăiască în comunitățile pe care le-au contribuit să le construiască. Rezultatele indică o tensiune centrală în reconstrucția după dezastre: reconstruirea locuințelor nu este același lucru cu menținerea comunităților intacte.
O altă cale spre casă
Nu toate comunitățile au avut aceeași soartă. Zonele care au primit sprijin federal prin fondurile Community Development Block Grant Disaster Recovery au înregistrat creșteri ale chiriei mai mici decât comunitățile similare care nu au primit acest sprijin. Banii pot fi folosiți pentru a construi și a păstra locuințe închiriate accesibile, oferindu-le rezidenților mai multe opțiuni pe măsură ce comunitățile se reconstruiesc.
An a declarat că studiul nu poate dovedi că finanțarea singură a determinat creșterea mai lentă a chiriei. Dar tiparul sugerează că resursele de reconstrucție pot influența cine își permite să rămână într-o comunitate odată ce reconstrucția începe.
Reconstruirea vieților, nu doar a locuințelor
Pe măsură ce comunitățile se confruntă cu uragane repetate, incendii de vegetație și alte dezastre, An consideră că factorii de decizie trebuie să gândească diferit despre reconstrucție. Aceasta ar putea însemna investiții în locuințe mai rezistente, extinderea opțiunilor de închiriere accesibile și consolidarea protecțiilor pentru chiriași după producerea dezastrelor.
„Toată lumea are nevoie de un loc în care să trăiască”, a spus An. „Pe măsură ce dezastrele devin mai frecvente, locuințele nu pot fi o considerație secundară în reconstrucție.”
