Un dinte de elefant vechi de 700.000 de ani dezvăluie un ecosistem dispărut din Levant
Un molar de elefant cu colți drepti, bine conservat, descoperit la Gesher Benot Ya’aqov, un sit preistoric din nordul Israelului, le-a permis cercetătorilor să reconstruiască un peisaj luxuriant de păduri, zone umede și cursuri de apă din Pleistocen. Rămășițele au fost găsite alături de unelte de piatră din tradiția acheuliană, folosite de primii oameni acum aproximativ 700.000 de ani.
Studiul, publicat în Quaternary Science Reviews, a fost condus de Hannah Farrell, doctorandă la Universitatea din Haifa, și se bazează pe săpăturile efectuate la Gesher Benot Ya’aqov (Podul Fiicelor lui Iacob), situat în Valea Riftului Iordanului, la sud de actuala Vale a Hula. Rămășițele aparțin speciei Palaeoloxodon antiquus, elefantul cu colți drepti, unul dintre cele mai mari mamifere terestre ale Pleistocenului.
Cercetătorii au folosit dintele nu doar pentru a studia elefantul, ci ca pe o arhivă biologică pentru a reconstrui ecosistemul mai larg împărtășit de marile mamifere și de primii oameni care confecționau unelte. Alături de molar și fragmente de colți au fost descoperite topoare de mână și cuțite din bazalt, unelte caracteristice tradiției acheuliene, una dintre cele mai timpurii și răspândite tehnologii de piatră din istoria umanității.
Echipa a combinat scanarea CT, reconstrucția 3D, analiza microscopică a uzurii, geochimia izotopilor și studiile de polen. Analizele au evidențiat un peisaj de durată format din păduri, pajiști, mlaștini, râuri și habitate de apă mică. Valorile izotopilor de carbon sugerează că elefantul a trăit într-un mediu constant bine alimentat cu apă, în timp ce polenul din sedimente a dezvăluit o vegetație bogată de zone umede, inclusiv stuf, rogoz, salcie, tamariscă și plante acvatice.
Rezultatele indică faptul că regiunea Văii Hula făcea parte dintr-un refugiu ecologic stabil din cadrul Coridorului Levantin, puntea terestră care leagă Africa de Eurasia. Astfel de medii ofereau probabil apă și resurse biologice sigure pentru animalele sălbatice și grupurile umane care traversau regiunea în timpul Pleistocenului.
Potrivit lui Gonen Sharon, profesor la Universitatea Tel-Hai din Kiryat Shmona în Galileea, care a coordonat săpăturile, înțelegerea modului în care oamenii și animalele au răspuns la schimbările de mediu de acum sute de mii de ani ajută la o mai bună înțelegere a forțelor care au modelat specia umană. El a adăugat că disponibilitatea apei, vegetației și resurselor animale a determinat unde puteau supraviețui oamenii și animalele sălbatice, iar zonele umede, râurile și pădurile din Valea Hula au susținut viața de-a lungul unuia dintre cele mai timpurii coridoare de migrație din lume.
Studiul a fost realizat în colaborare cu Cheryl A. Makarewicz (studii izotopice) și Nimrod Marom (arheozoologie) de la Universitatea din Haifa, precum și cu Minji Jin și Dafna Langgut (studii de polen) de la Universitatea Tel Aviv.
