Literatura, un posibil instrument pentru iertare, sugerează un studiu
Un studiu recent publicat în revista Frontiers in Psychology indică faptul că un text literar care ne introduce în mintea unui personaj ce simte remușcări pentru o faptă greșită poate stimula iertarea pentru acel act fictiv. Mai mult, cercetarea sugerează că această tehnică literară îi poate ajuta pe cititori să găsească iertare și pentru persoanele care le-au greșit în viața reală.
Tehnica utilizată se numește „focalizare internă” și constă în accesul narativ la gândurile intime ale unui personaj. Studiul a fost realizat de Angus Fletcher, profesor de engleză la Project Narrative din cadrul Universității de Stat din Ohio, împreună cu Mark Matthews, absolvent de doctorat în psihologie socială la aceeași universitate.
Participanții care au fost îndemnați să reflecteze asupra unei nedreptăți din trecut au avut tendința de a transfera iertarea acordată unui personaj fictiv asupra acelui eveniment real. Fletcher a explicat că, dacă oamenilor li se oferă doar o poveste fără tehnica empatiei, aceștia nu sunt predispuși să ierte personajul. Însă atunci când tehnica este inclusă, ei nu doar că iartă personajul, dar devin mai dispuși să îi ierte și pe cei din viața lor reală.
Studiul a implicat trei experimente la care au participat 1.563 de persoane. Povestea folosită o are în centru pe Mary, o femeie care, în copilărie, a văzut cum câinele ei a murit după ce a fost lovit de o mașină și care, la 85 de ani, adoptă un cățel pentru a-și vindeca durerea de o viață. Ea angajează un reparator, pe care îl avertizează să țină ușa închisă pentru ca animalul să nu fugă. Acesta lasă ușa deschisă, iar cățelul scapă.
Participanții au primit apoi informații diferite despre gestul reparatorului: fie că a ignorat avertismentul Mariei, fie că a lăsat ușa deschisă din neatenție, fiind distras de probleme personale. În secțiunea următoare apare focalizarea internă: „Reparatorul se gândea: Îmi doresc să nu fi lăsat ușa deschisă”, spre deosebire de varianta non-literară: „Reparatorul i-a spus Mariei: «Îmi doresc să nu fi lăsat ușa deschisă»”.
Cercetătorii au descoperit că iertarea unui personaj fictiv poate fi promovată prin tehnica focalizării interne și că facilitarea iertării literare poate duce la iertarea unor nedreptăți reale. Participanții nu au aflat niciodată dacă Mary l-a iertat pe reparator, acest detaliu fiind omis intenționat pentru a nu modela comportamentul.
Matthew a precizat că iertarea decizională diferă de iertarea emoțională, care presupune restabilirea apropierii în relație. „Odată ce știm că nedreptatea este vina cuiva, descoperim că, dacă putem crea o condiție în care să vezi remușcarea internă, lumea interioară a persoanei, oamenii pot simți sinceritatea. Se pot deschide și conecta cu emoțiile acelei persoane”, a spus el. „Ca rezultat, avem ocazia să îi iertăm mai mult.”
Ambele tipuri de iertare – față de un personaj fictiv și față de un transgresor real – au fost induse de tehnica literară. Fletcher a subliniat că efectul nu se limitează la cuvântul scris: „Oamenii relatează adesea că sunt mult mai în contact cu emoțiile lor când vizionează un film sau citesc un roman decât în viața obișnuită, iar asta ne spune ceva.”
El consideră că studiul indică un fenomen mai amplu: o criză de sănătate emoțională, generată de petrecerea prea multui timp cu tehnologia și prea puțin cu sursele antice de înțelepciune umană.
