Diferențele anatomice ale tractului vocal uman pot influența diversitatea lingvistică
Variabilitatea anatomică a tractului vocal ar putea reprezenta una dintre sursele diversității lingvistice la nivel global, conform unui studiu publicat în revista științifică PLOS Biology de către cercetători de la Universitatea din Neuchâtel, Elveția, în colaborare cu alți specialiști. Studiul, coordonat de Steven Moran și Tiena Danner, analizează modul în care diferențele anatomice și articulatorii influențează producerea sunetelor vorbirii.
Pentru a investiga această relație, autorii au analizat date provenind de la 32 de vorbitori, 16 bărbați și 16 femei, incluși în baza de date USC 75-Speaker Speech MRI Database. Această resursă open-source conține înregistrări de imagistică prin rezonanță magnetică în timp real (rtMRI), realizate în timpul unor sarcini de vorbire, concentrându-se asupra vocalelor din engleza americană: i, e, a, o și u.
Rezultatele au arătat că subiecții prezentau tracturi vocale semnificativ diferite între ei și utilizau game distincte de mișcare ale acestor tracturi pentru a produce aceleași sunete. Aceste diferențe articulatorii, determinate de anatomia vocală specifică fiecărei persoane, generau atât sunetul corect din punct de vedere fonetic, cât și o semnătură acustică individuală.
Prin combinarea datelor rtMRI cu date lingvistice multilingve, cercetătorii au demonstrat că nivelul de variație prezent în limbi precum basca sau hindi este similar cu cel observat în engleza americană. Aceasta sugerează că, în cadrul fiecărei limbi, există un nivel de bază al variației între vorbitori, rezultat din anatomia tractului vocal.
Deși eșantionul de tracturi vocale analizate a fost redus, iar comparațiile s-au limitat la câteva familii lingvistice, autorii propun un model biocultural al modului în care sunetele vorbirii pot varia și diversifica între populații. Conform acestui model, variația pronunției în interiorul unui grup contribuie la dezvoltarea diferențelor lingvistice între grupuri, ajungându-se în final la două grupuri care nu se mai înțeleg reciproc.
Autorii studiului subliniază că diferențele de pronunție între vorbitorii aceleiași limbi sunt adesea tratate ca un zgomot care trebuie normalizat în analiza lingvistică. Totuși, rezultatele cercetării sugerează contrariul: variația dintre indivizi poate constitui o sursă importantă de informații pentru înțelegerea evoluției limbilor vorbite.
Studiul oferă cercetătorilor un model de referință pentru analiza evoluției fonetice a limbilor vorbite. Dacă diferențele dintre cele aproximativ 7.000 de limbi ale lumii reflectă variația deja prezentă în diferențele anatomice dintre vorbitori, atunci există acum o bază pentru identificarea factorilor socioculturali sau istorici care au determinat diversificarea lingvistică.
Fiecare persoană are un tract vocal ușor diferit, iar vorbitorii compensează aceste diferențe pentru a rămâne inteligibili reciproc. Cu toate acestea, diferențele anatomice lasă urme acustice sistematice în sunetele produse. Cercetătorii au constatat că aceleași tipare de variație fonetică între indivizi se reflectă și în diferențele dintre limbi.
Concluziile studiului sugerează că semințele diferențelor fonetice dintre limbi sunt deja prezente în variația dintre vorbitorii individuali. Evoluția limbajului vorbit este determinată atât de diversitatea biologică din cadrul populațiilor, cât și de forțele socioculturale care modelează schimbarea lingvistică.
