Un studiu simulează riscul unei condamnări greșite în funcție de durata interogatoriului
Un studiu realizat de cercetători în științe penale și juridice arată că probabilitatea estimată a unei mărturisiri false crește odată cu durata interogatoriului poliției. Cercetarea, publicată în Journal of Criminal Justice, a fost realizată de profesorii Mary Catlin și Thomas Bryan Smith și aduce nuanțe într-o dezbatere mai amplă despre cât de des pot tacticile de interogare să conducă la mărturisiri false și, implicit, la condamnări greșite.
„În ceea ce privește mărturisirile false, se recunoaște că sunt probabil o apariție relativ rară”, a declarat Catlin. „În general, dacă poliția obține o mărturisire, aceasta provine de la o persoană vinovată. Îngrijorarea noastră este că, atunci când lucrurile merg prost – chiar dacă acest lucru este mai puțin frecvent – impactul este uriaș. Vorbim despre ruinarea vieții acelei persoane, în timp ce persoana care a comis de fapt crima este posibil să fie încă liberă.”
Studii recente indică faptul că condamnările greșite reprezintă aproximativ 4% din totalul cazurilor capitale din Statele Unite, iar persoanele condamnate pe nedrept petrec în medie opt ani în închisoare înainte de a fi eliberate sau exonerate. Există numeroase cauze ale condamnărilor greșite, însă National Registry of Exonerations raportează că 13% dintre acestea sunt legate de mărturisiri false. Un studiu publicat la începutul acestui an estima că tacticile de interogare ale poliției au fost asociate cu condamnări greșite bazate pe mărturisiri false în aproximativ 1% din cazuri.
„Am avut câteva rezerve față de această analiză, în primul rând pentru că marea majoritate a cazurilor incluse ar putea fi doar interogatorii scurte și de rutină, care nu folosesc multe tactici de interogare”, a explicat Smith. „Imaginați-vă că luați fiecare interogare și o aruncați într-o singură grămadă: mărturisirile vinovate din interogatoriile scurte obișnuite le vor depăși numeric pe cele false din interogatoriile lungi, care sunt rare. Așa că ne-am întrebat: ce se întâmplă dacă aranjăm interogatoriile în categorii separate, în funcție de durata lor?”
Cercetătorii au folosit date din studii anterioare pentru a rula mii de simulări, ceea ce le-a permis să aproximeze probabilitatea unei condamnări greșite bazate pe mărturisire falsă la diferite durate ale interogatoriului. La durate tipice de aproximativ 1,5 ore, riscul este de doar circa 1%, însă la 12 ore acesta ar putea ajunge la 25%, iar la 34 de ore la 50%. Interogatoriile, în special în cazul infracțiunilor mai grave, pot dura atât de mult. Studii arată că interogatoriile care produc mărturisiri false durează în medie 16 ore, iar unele depășesc o zi întreagă.
„Exonerările pe care le vedem provin de obicei din interogatorii foarte lungi”, a spus Catlin. „Iar durata este doar o parte a problemei. Trebuie luate în calcul stresul, starea de sănătate mintală a persoanei, tehnicile de persuasiune socială și mulți alți factori. Mulți dintre cei exonerați ne spun că au mărturisit pentru că au crezut că astfel vor putea merge acasă.”
Cercetătorii au subliniat că ambele studii reprezintă probabilități modelate, nu rate observate. Scopul lui Smith și Catlin nu a fost să demonstreze superioritatea modelului lor statistic față de publicația anterioară, ci să explice că, cu datele disponibile, estimările privind mărturisirile false sunt inexacte și că nicio singură simulare nu ar trebui folosită pentru a fundamenta politici sau practici polițienești.
„Susținem că aceste studii de simulare sunt prea preliminare pentru a fi folosite în luarea deciziilor în cazuri individuale”, a afirmat Smith. „Acest studiu ar trebui să servească mai degrabă ca punct de referință pentru ce trebuie să facă cercetările viitoare, decât pentru ce trebuie să facă politica actuală. Este o simulare și, deși poate fi informativă, rămâne doar o simulare. De aceea argumentăm că această cercetare nu ar trebui să fundamenteze politici și nici să fie folosită în sala de judecată.”
În schimb, cercetătorii fac referire la decenii de studii care sugerează că abordările de interogare bazate pe dovezi oferă rezultate mai precise decât tacticile acuzatorii. „Știm, pe baza unei îndelungate istorii științifice, că există tactici și abordări pe care le putem identifica și care reduc riscul mărturisirilor false, crescând în unele cazuri probabilitatea unei mărturisiri adevărate”, a spus Catlin. „Dacă știm că acestea există – și au fost adoptate în unele locuri – de ce nu le-am folosi?”
