Acupunctura, puntea neașteptată dintre știința chineză și cea sovietică
Relația științifică dintre China comunistă și Uniunea Sovietică a fost descrisă în trecut ca una de subordonare, în care rușii exportau cunoștințe către chinezi sau preluau elemente din tradițiile acestora. Un nou studiu publicat în revista Isis susține însă că legătura dintre oamenii de știință chinezi și sovietici a fost una de schimb reciproc, iar acupunctura a jucat un rol central în această colaborare.
Articolul „Brief Encounter: Acupuncture, Pavlov, and Scientific Exchange Between China and the Soviet Union, 1949–1961”, semnat de Liang Wan, Simon Huxtable și Sarah Marks, analizează modul în care acupunctura a apropiat știința pavloviană a sovieticilor de medicina tradițională chineză, creând un teren comun pentru cooperarea sino-sovietică.
Pavlovismul și „scientizarea” medicinei tradiționale
Descoperirile lui Ivan Pavlov în fiziologie nu au fost celebrate doar de guvernul sovietic, ci și de oficialii sanitari chinezi, care vedeau în pavlovism potențialul de a „scientiza” zhongyi, medicina tradițională chineză. La rândul lor, sovieticii erau dornici să învețe din tradiția chineză a acupuncturii și să clarifice corespondența acesteia cu gândirea pavloviană.
Acest dialog științific s-a desfășurat în principal în anii 1950 și a fost facilitat de dorința ambelor state de a-și actualiza teoria științifică și de a se implica în ideile internaționale, pentru a construi un amalgam științific modern, transcomunist și sino-sovietic, capabil să depășească știința occidentală.
Apropierea dintre teoriile lui Pavlov și înțelegerea marxistă a dialecticii a determinat guvernul chinez să încurajeze adoptarea pavlovismului în inițiativele sanitare și științifice ale Republicii Populare Chineze. Practicienii de acupunctură din China au integrat descoperirile lui Pavlov în practica lor și au reinterpretat concepte ale medicinei tradiționale chineze, precum yin-yang și qi, prin prisma fiziologiei pavloviene. Această reinterpretare a consolidat o viziune holistică asupra corpului în medicina chineză, accent care continuă să îi modeleze teoria și practica până astăzi.
Comisia Tehnică Sovieto-Chineză din 1954
Eforturile comune, precum Comisia Tehnică Sovieto-Chineză din 1954, au adus medici sovietici în China și le-au permis să studieze acupunctura și alte elemente ale sistemului sanitar chinez de aproape. Programul a stimulat traducerea parțială în rusă a lucrării fundamentale a autoarei chineze Zhu Lian, „The New Acupuncture”, și l-a determinat pe un om de știință sovietic aflat în vizită să declare că medicina tradițională chineză reprezintă „cel mai bogat izvor de cunoștințe medicale, un izvor care necesită însă o muncă științifică aprofundată și sistematică”.
Până la sfârșitul anilor 1950, cercetarea sovietică în domeniul acupuncturii devenise o școală distinctă, iar la momentul prăbușirii Uniunii Sovietice aproximativ 1,5%–2% dintre toți medicii sovietici practicau acupunctura.
Sfârșitul prieteniei și moștenirea colaborării
La începutul anilor 1960, prietenia sino-sovietică a început să se estompeze. După perioada de interes pentru dialogul științific internațional, republica lui Mao s-a concentrat pe propriul patrimoniu medical național. Cu toate acestea, în ciuda divorțului crescând dintre puterile comuniste, influența colaborării lor în domeniul acupuncturii și al altor descoperiri științifice a persistat.
„Medicina sovietică și cea chineză au beneficiat reciproc și s-au dezvoltat prin aceste interacțiuni”, notează autorii articolului. Ei concluzionează că studiul lor „reechilibrează capacitatea de acțiune în schimburile sino-sovietice și contestă ideea de jefuire imperială sau noțiunea că medicina sovietică a «înlăturat» tradiția chineză ca un produs secundar inevitabil al acestei relații neo-imperiale”.
