Reforma școlară din Marea Britanie din 1972 ar putea fi legată de mai puține diagnostice de demență după jumătate de secol
O reformă a educației obligatorii din Regatul Unit, care a crescut de la 15 la 16 ani vârsta minimă la care elevii puteau părăsi școala, a fost asociată cu o reducere a incidenței demenței până la 50 de ani mai târziu, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Cercetarea, coordonată de specialiști de la University of Wisconsin–Madison și University of Southern California din Los Angeles, a analizat date medicale de la peste 100.000 de participanți din UK Biobank, o cohortă amplă de îmbătrânire. Reforma din 1972, aplicată în Anglia, Țara Galilor și Scoția, i-a vizat pe elevii născuți după 1 septembrie 1957 și a dus la o creștere de 14% a numărului de elevi înscriși până la împlinirea vârstei de 16 ani.
Autorii au comparat grupurile afectate și neafectate de reformă folosind diagnosticele înregistrate până în decembrie 2022, când cei mai vârstnici participanți au împlinit 65 de ani. Diagnosticele au fost obținute din multiple surse, inclusiv istorice medicale, date spitalicești și registre de deces, pentru a limita influența unor factori precum supraviețuirea, care ar fi putut distorsiona rezultatele.
Rezultatele arată că anul suplimentar de școală a redus incidența bolii Alzheimer și a demențelor asociate în următorii 50 de ani cu 0,88%, un efect considerat mare având în vedere ratele generale scăzute de demență din populația studiată. Semnalul a fost cel mai puternic în rândul participanților cu risc genetic ridicat, care poartă variante genetice cunoscute pentru creșterea incidenței acestor afecțiuni.
Reforma a fost asociată și cu îmbunătățiri ale factorilor socioeconomici și ale altor aspecte legate de sănătate, ceea ce sugerează posibile mecanisme prin care educația ar putea reduce riscul de demență. Richard Hodes, director al National Institute on Aging din cadrul NIH, a declarat că aceste constatări întăresc înțelegerea potrivit căreia riscul de demență este determinat de factori dincolo de constituția genetică și că schimbări precum școlarizarea suplimentară pot compensa vulnerabilitatea moștenită.
Autorii recomandă totuși prudență în interpretarea rezultatelor, deoarece vârsta participanților a fost limitată la 65 de ani. Pe măsură ce cohorta va îmbătrâni și diagnosticele de demență vor deveni mai frecvente, diferențele dintre grupuri ar putea crește sau diminua în timp.
Silvia Barcellos, autoarea principală a studiului și economistă în domeniul sănătății la UW–Madison, a subliniat că mesajul cercetării nu ține atât de cifrele exacte, cât de natura legăturii dintre educație și demență. Ea a precizat că există puține opțiuni preventive, iar chiar și una singură ar putea face o diferență majoră.
