Un studiu arată că epuizarea apelor subterane și irigațiile se concentrează aproape de frontierele internaționale
Epuizarea apelor subterane și irigațiile care depind de acestea tind să se concentreze în apropierea frontierelor internaționale, în acviferele partajate de două sau mai multe state, unde pomparea de pe o parte a graniței are șanse mai mari să afecteze utilizatorii de pe cealaltă parte. Concluzia apare într-o analiză a Institutului Universitar al Națiunilor Unite pentru Apă, Mediu și Sănătate (UNU-INWEH), care a combinat observații privind nivelurile apelor subterane cu date globale despre irigații.
Rezultatele arată că, în medie, epuizarea apelor subterane nu este mai mare în acviferele transfrontaliere decât în acviferele comparabile situate în interiorul unei singure țări. Diferența constă în locul unde se produce fenomenul: în acviferele partajate, atât epuizarea, cât și irigațiile dependente de apele subterane se află mai aproape de frontiere, un model care nu apare în acviferele naționale comparabile.
De ce contează proximitatea față de graniță
Pomparea scade cel mai puternic nivelul apelor subterane în apropierea puțului, iar efectele slăbesc odată cu distanța și se propagă în timp. De aceea, o pompă intensă lângă graniță are un potențial mai mare de a produce efecte transfrontaliere decât o pompă similară amplasată mai departe.
Autorii avertizează însă că simpla apropiere de graniță nu demonstrează că pomparea dintr-o țară modifică nivelurile apelor subterane sau randamentul puțurilor din cealaltă țară. Ea semnalează doar zonele în care este nevoie de evaluări hidrogeologice locale mai detaliate.
„Țările tratează adesea un acvifer partajat ca pe o singură problemă comună, dar rareori așa se comportă apele subterane”, a declarat Marc F. Müller, profesor asociat de cercetare pentru cooperare și conflicte legate de apă la UNU-INWEH și autor principal al documentului. „Un puț care pompează departe de graniță poate fi abia sesizat pe cealaltă parte, în timp ce pomparea intensă chiar de-a lungul liniei de frontieră îi poate afecta direct pe vecini. Să știi de unde se extrage apa le arată țărilor pe ce trebuie să coopereze de fapt și unde.”
Perspectiva se poate schimba odată cu extinderea irigațiilor
Analiza numără perechile țară–acvifer, adică două state care împart un anumit acvifer. Categoria „Border Locked” descrie perechile în care, pe cel puțin o parte a graniței, aproape toate terenurile agricole irigate cu apă subterană din acviferul partajat se află la mai puțin de 10 kilometri de frontieră.
Într-un scenariu potențial de extindere a irigațiilor, care cartografiază terenurile agricole afectate de stresul hidric din regiunile de frontieră partajate, perechile cu agricultură răspândită în regiunea de graniță cresc de la 125 la 211, iar cele din categoria „Border Locked” se mai mult decât dublează, de la 40 la 87. Autorii precizează că scenariul nu prezice unde se vor extinde irigațiile, ci arată unde s-ar putea schimba tiparele actuale și unde marja de manevră pentru a menține pomparea departe de graniță s-ar putea reduce.
Cooperarea, adaptată locului unde se pompează
Documentul sugerează că cooperarea ar trebui să urmeze geografia utilizării. Ca prim pas, țările care împart un acvifer ar putea cartografia cererea de apă subterană și epuizarea raportate la graniță, împreună cu condițiile hidrogeologice care determină dacă efectele pompării pot trece frontiera.
Acolo unde utilizarea intensă se află departe de graniță, monitorizarea și schimbul de date, alături de măsuri zonate precum retrageri ale pompării sau zone protejate, pot ajuta la menținerea separării celor două părți, așa cum au făcut Iordania și Arabia Saudită pentru acviferul Al-Sag/Al-Disi. Acolo unde utilizarea este concentrată de-a lungul frontierei, țările ar putea avea nevoie să coordoneze cât de multă apă subterană se pompează și, unde este cazul, să gestioneze împreună reîncărcarea, așa cum Franța și Elveția fac de mult timp în acviferul Genevois.
„Într-o eră a falimentului global al apei, apele subterane partajate sunt prea valoroase pentru a fi gestionate pe baza unor presupuneri”, a declarat Kaveh Madani, director al UNU-INWEH și coautor al documentului. „Această lucrare le oferă țărilor un punct de plecare practic: uită-te mai întâi la locul unde se folosește apa, apoi construiește tipul de cooperare care i se potrivește. Acțiunea înainte ca noi puțuri și terenuri agricole să se apropie de graniță păstrează mult mai multe opțiuni deschise. Pe măsură ce guvernele se pregătesc pentru Conferința ONU privind Apa din decembrie 2026, astfel de dovezi pot ajuta la transformarea angajamentelor privind cooperarea transfrontalieră în aranjamente care funcționează pe teren.”
