Percepția locuitorilor, esențială în evaluarea posibilității de a merge pe jos
Caracteristicile fizice observabile ale unui cartier nu reflectă neapărat modul în care locuitorii îl percep ca fiind prietenos cu mersul pe jos, arată un studiu realizat de o echipă de geografi de la Pennsylvania State University asupra orașului San Francisco, publicat în revista Cities & Health.
Analiza s-a bazat pe datele unui sondaj desfășurat între 2014 și 2020, parte a unui studiu longitudinal coordonat de University of California, San Francisco, privind sănătatea tinerilor adulți din zona golfului San Francisco. Cercetătorii au folosit răspunsurile persoanelor cu vârste între 18 și 32 de ani, un grup mai puțin studiat în analizele despre mersul pe jos, despre percepția asupra cartierului, statutul socioeconomic, starea de sănătate auto-evaluată și autoidentificarea rasială și etnică.
Echipa a vizitat zona în 2020 și a realizat un studiu de teren pe 138 de blocuri censuale din San Francisco, notând caracteristici observabile precum calitatea drumurilor, accesul la facilități, siguranța și întreținerea trotuarelor, topografia și aspectul estetic al cartierului.
Rezultatele au arătat că măsurătorile tradiționale ale mediului construit nu corespund experienței locuitorilor. Hărțile realizate de cercetători arată că zonele cu percepție ridicată asupra mersului pe jos urmează un model geografic diferit față de cele cu valori ridicate ale caracteristicilor observate, cu puncte de interes în vecinătatea cartierelor Cow Hollow, coridorul Mission-Castro-Haight și cartierele Sunset și Richmond.
„Comparând feedbackul locuitorilor cu caracteristicile observate, am putut stabili că măsurătorile observate și cele percepute ale posibilității de a merge pe jos nu sunt identice”, a declarat Louisa Holmes, profesoară asociată de geografie și demografie și autoare corespondentă a lucrării. „Modul în care locuitorii își trăiesc propriile cartiere poate fi destul de diferit de ceea ce se vede trecând pe stradă.”
În cartierele Outer Sunset și Outer Richmond, locuitorii care raportau o sănătate mai bună tindeau să își perceapă cartierele ca fiind mai prietenoase cu mersul pe jos. Însă evaluările cercetătorilor asupra mediului fizic au contat o poveste diferită: în Outer Sunset nu a existat o relație semnificativă între caracteristicile observate și sănătatea auto-evaluată, iar în Outer Richmond locuitorii raportau o sănătate mai slabă, deși cartierul avea valori mai ridicate ale caracteristicilor observate.
„Am fost curioși de ce unii oameni își evaluează sănătatea foarte diferit față de persoane care locuiesc la doar patru mile distanță”, a spus Holmes. „Rezultatele arată că experiențele locuitorilor pot dezvălui aspecte ale mediului din cartier pe care măsurătorile convenționale nu le surprind, ceea ce are implicații importante pentru modul în care planificăm comunități mai sănătoase.”
Cercetătorii au identificat și disparități rasiale și etnice. Zonele cu o proporție mai mare de locuitori de culoare au fost asociate în mod deosebit cu valori mai scăzute ale caracteristicilor observate, iar zonele cu mai mulți locuitori latino și asiatici cu o percepție mai scăzută asupra mersului pe jos.
„Aceste rezultate reflectă probabil atât inegalitățile istorice în dezvoltarea și investițiile în cartiere, cât și diferențele în modul în care locuitorii își trăiesc mediul”, a explicat Holmes.
Suraiya Parvin, doctorandă în geografie la Penn State și coautoare a lucrării, a subliniat că măsurătorile mediului construit surprind bine inegalitățile structurale din San Francisco, dar explică mult mai puțin despre cum se simt tinerii adulți când merg pe jos prin cartierele lor. „Posibilitatea de a merge pe jos nu ține doar de infrastructură și facilități, ci și de siguranță, confort și dinamici sociale”, a spus ea.
Cercetătorii îi încurajează pe planificatorii urbani și pe autoritățile locale să asculte regulat opiniile locuitorilor, pentru a face cartierele prietenoase cu mersul pe jos atât din punct de vedere fizic, cât și social.
