Rezultatele unui studiu arată că peștii urmează un singur vecin influent, nu un grup întreg, pentru a înota sincron
Un experiment cu pești reali și virtuali a arătat că mișcările sincronizate ale bancurilor de pești ar putea depinde de un singur vecin influent, care se schimbă pe măsură ce grupul se deplasează.
Cercetătorii au folosit un sistem de realitate virtuală în buclă închisă pentru a studia modul în care un pește real, un rummy-nose tetra, interacționează cu patru pești virtuali. Peștele a înotat liber într-un vas, în timp ce imagini în timp real ale peștilor digitali erau proiectate pe pereții din jurul său.
Echipa a programat peștii virtuali cu diferite reguli de interacțiune: să răspundă la unul sau doi dintre vecinii cei mai influenți, ori la toți patru. Pentru fiecare configurație au fost realizate opt teste de câte o oră, iar o cameră a înregistrat mișcările peștelui real.
Studiul, publicat în revista PRX Life, a arătat că menținerea sincronizării se bazează pe o strategie simplă. La prima vedere, atunci când peștii virtuali răspundeau la mai mulți vecini, grupul se mișca într-un mod mai strâns și mai aliniat. Însă analiza peștelui viu a dezvăluit o altă realitate.
În toate testele, peștele real s-a comportat ca și cum ar fi răspuns în principal la un singur vecin influent în orice moment dat, iar acest partener se putea schimba pe măsură ce grupul se deplasa. Cercetătorii notează că influența socială este redistribuită continuu pe măsură ce indivizii se mișcă unii față de alții, generând o rețea de interacțiune în rapidă evoluție care susține totuși o coordonare colectivă robustă.
Dovada cheie a venit din analiza virajelor bruște ale peștelui. Traseele generale de înot pot părea similare sub diferite reguli, dar virajele peștelui real s-au potrivit cu simulările computerizate doar atunci când versiunea simulată urma un singur vecin influent.
Autorii subliniază că o coordonare eficientă nu necesită neapărat integrarea informațiilor de la mai mulți vecini simultan, contrar modelelor fenomenologice clasice ale mișcării colective, care presupun de obicei că indivizii interacționează cu numeroși vecini dintr-o zonă metrică sau topologică.
Echipa menționează că studiul s-a concentrat exclusiv pe indicii vizuale. În lumea reală, peștii se bazează și pe sistemul lor lateral pentru a simți mișcările apei și schimbările de presiune atunci când înoată alături de vecini.
