Lupii din Polonia evită oamenii la scară mare, dar prioritizează vânătoarea la nivel local
În pădurile din nordul Poloniei, lupii au revenit în număr mare după mai bine de un secol de absență, iar modul în care aceștia împart teritoriul cu oamenii și cu alți prădători a fost analizat într-un studiu publicat în revista Diversity and Distributions. Cercetarea, realizată de specialiști de la instituții din Polonia, Spania și Germania, a urmărit populațiile de faună sălbatică din Pădurea Tuchola, o zonă împădurită de aproximativ 3.400 de kilometri pătrați.
Echipa a folosit camere de monitorizare amplasate sistematic pentru a înregistra prezența lupilor, vulpilor roșii, bursucilor și jderilor, dar și activitatea umană, prezența prăzii și a pisicilor domestice care hoinăresc liber. Datele au fost analizate la două niveluri spațiale: la scară largă, pentru a identifica factorii care determină răspândirea speciilor, și la scară mică, pentru a observa modul în care animalele își coordonează activitatea și folosirea spațiului.
La nivel de peisaj, drumurile și activitatea umană diurnă decid unde trăiesc lupii
La scara întregului peisaj, traficul rutier și activitatea oamenilor în timpul zilei sunt principalii factori care influențează distribuția lupilor. Aceștia evită pe cât posibil prezența umană și colonizează mai întâi zonele cele mai îndepărtate de așezările omenești. Însă la o scară spațială mai mică, în interiorul teritoriului pe care îl ocupă, lupii prioritizează găsirea prăzii, iar evitarea oamenilor nu mai este factorul principal care le dirijează activitatea.
Zonele modificate de om, precum drumurile sau ariile apropiate de localități, sunt totuși folosite în principal noaptea sau în intervalele în care riscul de întâlnire cu oamenii este cel mai mic. Potrivit cercetătorilor, acest lucru arată că la nivelul întregului peisaj lupii pot coexista cu oamenii, fără ca asta să însemne că se întâlnesc efectiv în același loc și în același timp.
Prădătorii mai mici, indiferenți la lupi și la oameni
În cazul carnivorelor mai mici, oamenii de știință au găsit puține dovezi că lupii sau oamenii le-ar afecta populațiile. Vulpile, bursucii și jderii folosesc oportunist habitatele modelate de om și ocupă o nișă ecologică similară cu cea a pisicilor domestice care hoinăresc liber.
Concluzia studiului este că observarea faunei sălbatice nu ar trebui limitată la o singură scară spațială. Doar combinând nivelul peisajului cu modelele comportamentale locale și temporale se poate înțelege cum animalele sălbatice își împart habitatele într-un mediu transformat de om. Cu cât mai multe specii împart același habitat, cu atât separarea temporală devine mai importantă pentru ele, iar această flexibilitate poate atenua și competiția dintre diferiți prădători.
