Peisaje fără echivalent modern în Africa de Sud, acum 200.000 de ani
Acum aproximativ 300.000 de ani, apariția primilor Homo sapiens în Africa a fost însoțită de schimbări culturale și tehnologice majore, care marchează începutul unei noi perioade arheologice, Paleoliticul Mijlociu. În aceeași perioadă, peisajele africane treceau prin transformări profunde. Pentru a înțelege modul în care primii reprezentanți ai speciei noastre au trăit și s-au adaptat, reconstruirea mediilor în care au existat este esențială.
O echipă internațională condusă de cercetători de la CNRS și de la Universitatea din Kiel, Germania, a studiat sedimentele de la siturile Florisbad și Lombard’s Drift, situate în centrul Africii de Sud. Rezultatele, publicate în Communications Earth & Environment, arată că acum circa 200.000 de ani regiunea găzduia ecosisteme care nu au niciun echivalent modern. Aceasta sugerează că strămoșii noștri au dat dovadă de un comportament remarcabil de flexibil pentru a supraviețui în aceste peisaje în continuă schimbare.
Un interior arid care arăta altfel în trecut
Deși în prezent interiorul central al Africii de Sud este dominat de vaste pajiști aride, acum 200.000 de ani regiunea avea o proporție semnificativă de arbuști și plante adaptate unor condiții mai temperate, precum și o cantitate importantă de apă dulce. Și precipitațiile erau distribuite mai uniform pe parcursul anului, spre deosebire de modelul sezonier care caracterizează regiunea astăzi. Cu alte cuvinte, aceste peisaje „non-analoage” ale trecutului nu corespund niciunuia dintre marile tipuri de ecosistem întâlnite astăzi în Africa de Sud.
În special la Florisbad, astfel de schimbări ar fi putut contribui la modificarea disponibilității resurselor alimentare și, implicit, a practicilor primilor Homo sapiens.
Urme ale mediilor antice în ceara plantelor
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat, la ambele situri arheologice, n-alcanii, molecule prezente în ceara care protejează frunzele plantelor și care se conservă în straturile sedimentare. Formele diferite de carbon și hidrogen care compun aceste molecule oferă informații despre vegetația și condițiile climatice din trecut.
Folosind metoda datării prin luminescență aplicată granulelor de nisip, oamenii de știință au putut atribui o vechime de aproximativ 200.000 de ani anumitor straturi sedimentare de la Florisbad, locul unde în 1932 a fost descoperit unul dintre cele mai vechi cranii atribuite speciei Homo sapiens.
Uneltele, lucrate mai mult când hrana era mai greu de găsit
Comparând caracteristicile acestor peisaje antice, reconstruite pe baza sedimentelor, cu cele ale uneltelor de piatră și ale resturilor de faună găsite la situl de la Florisbad, cercetătorii au identificat o corelație între productivitatea mediului și tehnicile de cioplire. În perioadele în care resursele alimentare erau probabil mai puțin abundente sau mai greu accesibile, uneltele erau retușate mai intens. Această muncă suplimentară le făcea mai durabile și permitea refolosirea lor, optimizând astfel timpul investit în fabricarea lor.
Invers, când resursele erau mai ușor disponibile, erau suficiente așchii minim retușate, mai rapide de produs, pentru tăierea cărnii. Aceste diferențe sugerează că strămoșii noștri își adaptau în permanență strategiile de subzistență, precum gestionarea materiilor prime și prelucrarea carcaselor de animale, la constrângerile ecosistemelor aflate în schimbare.
Descoperirile scot în evidență rolul pe care schimbările de mediu l-ar fi putut avea în modul de viață al primilor membri ai speciei noastre. Aplicată și la alte situri din sudul Africii, această abordare ar putea duce la o mai bună înțelegere a rolului variabilității climatice și al schimbărilor ecosistemelor în istoria populațiilor umane timpurii.
