Peștele roșu rămâne pe meniu în ciuda statutului de pericol critic
Una dintre cele mai grav suprapescate specii din Australia, peștele roșu (Centroberyx affinis), va continua să fie servit pe mesele consumatorilor după ce a fost clasificat recent drept „dependent de conservare”. Această clasificare reprezintă o lacună legislativă care permite ca specii ce îndeplinesc criteriile pentru statutul de pericol critic și pentru protecție să fie totuși capturate și vândute ca fructe de mare.
Adrian Meder, managerul programului pentru fructe de mare sustenabile din cadrul Societății Australiene pentru Conservarea Mediului Marin (AMCS), a declarat că peștele roșu a fost un aliment de bază în Australia timp de peste trei decenii, până la mijlocul anilor 2000, când efectele suprapescuitului neîntrerupt au devenit vizibile. Potrivit acestuia, suprapescuitul persistent al speciilor până la pragul de dispariție explică de ce consumatorii australieni găsesc din ce în ce mai greu pește local la prețuri accesibile.
Decizia ministrului mediului, Murray Watt, a fost luată în ciuda recomandării Comitetului Științific pentru Specii Amenințate, care a propus ca peștele roșu să fie încadrat la categoria pericol critic. Conform evaluării, principalul factor care justifică această încadrare este reducerea foarte severă, de peste 96%, a populației de-a lungul ultimelor trei generații, între 1974 și 2023, iar cauza acestei scăderi – mortalitatea cauzată de pescuit – nu a încetat.
Suprapescuitul istoric și reglementările actuale de management au eliminat 97% din populația de pește roșu din Australia, ca urmare a regulilor stabilite de Autoritatea Commonwealth pentru Managementul Pescuitului Australian și de Departamentul pentru Industrii Primare și Dezvoltare Regională din New South Wales. Evaluarea guvernamentală din 2026 arată că nu este cert dacă suprapescuitul continuă în prezent. Evaluările anterioare au proiectat refaceri ale stocului care nu s-au materializat, iar nu există încredere că stocul se va reface la nivelul de mortalitate aplicat în sezonul de pescuit 2024–2025, de 21,4 tone. În consecință, peștele roșu este clasificat ca incert în ceea ce privește mortalitatea prin pescuit.
Meder a subliniat că peștele roșu se alătură altor șase specii din Pescăria de Pești Solzoși și Rechini din Sud și Est, aruncate în această categorie comercială care permite continuarea pescuitului. Până în prezent, niciuna dintre aceste specii nu s-a refăcut suficient pentru a fi scoasă de pe listă, ceea ce reprezintă o critică severă la adresa gestionării acestei pescării.
Potrivit acestuia, lacuna „dependent de conservare” se aplică doar peștilor, tratând un pește aflat în pericol critic ca pe o alegere alimentară acceptabilă – permis să fie prins, ucis și vândut. Meder a comparat situația cu cea a țestoaselor marine pe cale de dispariție, pe care nimeni nu le comercializează, și a afirmat că australienii nu doresc nici să consume fructe de mare pe cale de dispariție.
Cu doar 3% din populația de pește roșu considerată a mai exista, această specie, cândva un pilon al pescăriilor regionale, se află în pericol real de dispariție locală sau funcțională, de la care refacerea ar putea fi imposibilă. Meder a avertizat că ultimul lucru care ar trebui făcut este să se aplice lacune care facilitează capturarea și vânzarea în continuare a peștelui roșu în timp ce specia este în pericol.
Peștele roșu a fost înscris în legislația națională privind protecția naturii, însă cinci specii de rechini și raze care nu există nicăieri altundeva în lume așteaptă încă clasificarea. Ministrul Watt are la dispoziție puțin sub 90 de zile lucrătoare pentru a clasifica rechinul umflat cu aripioare albe, raza cu nas lung australiană, raza cenușie, rechinul înger estic și rechinul cu ochi verzi. AMCS îndeamnă ministrul să asculte știința independentă, nu agenția de management al pescuitului care a asistat pasivă la pescuitul acestor specii aproape până la dispariție.
