Descifrarea leishmaniozei: Un nou test ADN poate urmări infecția
Leishmanioza, o boală parazitară transmisă de muștele de nisip, continuă să reprezinte o provocare serioasă atât pentru veterinar, cât și pentru specialiștii din domeniul sănătății publice. Această boală afectează oameni și animale în Israel și în multe alte colțuri ale lumii, având un ciclu complex de transmitere care implică numeroase specii de muște de nisip și o varietate de rezervoare sălbatice și domestice.
Recent, o echipă condusă de profesorul Gad Baneth de la Școala de Medicină Veterinară Koret, Facultatea de Agricultură, Alimentație și Mediu, din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim, împreună cu Laboratorul de Entomologie al Ministerului Sănătății din Israel, a realizat o descoperire esențială în modul în care urmărim și înțelegem această complexitate.
Studiul, publicat în PLOS Neglected Tropical Diseases, introduce o tehnică bazată pe PCR cu melting high-resolution (HRM) care poate identifica simultan speciile de muște de nisip, detecta paraziți Leishmania și determina sursa sângelui pe care insectele l-au consumat, totul dintr-un singur specimen. Această abordare moleculară inovatoare înlocuiește metodele tradiționale consumatoare de timp cu un sistem diagnostic rapid și rentabil, oferind o acuratețe aproape completă.
„Uniind supravegherea veterinară și cea din domeniul sănătății publice, putem acum urmări călătoria parazitului de la animal la insectă și apoi la om cu o precizie fără precedent”, afirmă profesorul Baneth. “Această metodă transformă modul în care monitorizăm bolile zoonotice în teren.”
Echipa de cercetare a analizat aproape 2.000 de muște de nisip colectate din Israel, identificând 12 specii distincte de muște de nisip, patru specii de Leishmania (L. major, L. tropica, L. infantum, L. donovani) și 25 de surse diferite de sânge, variind de la pisici domestice și vaci până la hyraxuri stâncoase și iepuri. Descoperirile lor relevă zone ecologice distincte: vectorii L. major și L. donovani predomină în regiunile aride sudice, în timp ce L. tropica și L. infantum sunt mai comune în centrul și nordul țării.
Un aspect interesant este că anumite specii de muște de nisip au fost găsite și în afara habitatelor lor istorice, sugerând schimbări de mediu sau climatice care extind zonele de transmitere. Sistemul HRM a atins o rată de succes de 96,7% în identificarea surselor de sânge, o avansare esențială pentru studiile One Health care leagă epidemiologia veterinară de cea umană. Pisicile domestice, hyraxurile, iepurii și vacile au reprezentat mai mult de jumătate din toate mesele de sânge identificate, subliniind rolul crucial al animalelor în susținerea ciclului de viață al bolii.
Leishmanioza reprezintă o problemă de sănătate atât veterinary cât și umană, afectând câinii, pisicile și rezervoarele sălbatice pe lângă oameni. Capacitatea tehnologiei HRM de a distinge între specii și de a urmări modelele de infecție permite intervenții mai timpurii și strategii de control țintite. Pentru veterinari, aceasta oferă o fereastră diagnostică asupra ecologiei infecției, ajutând la identificarea gazdelor animale care servesc drept rezervoare silențioase și îmbunătățind previziunea focarelor.
Profesorul Baneth subliniază că „identificarea rapidă și precisă a vectorilor infectați și a gazdelor rezervor ne permite să anticipăm focarele emergente și să protejăm atât populațiile de animale, cât și pe cele umane.” Acest set molecular revoluționar nu doar că îmbunătățește supravegherea bolilor transmise de vectori în Israel, ci și oferă un model adaptabil pentru alte regiuni endemice. Prin îmbinarea diagnosticelor moleculare cu ecologia de teren, studiul marchează un pas semnificativ în lupta împotriva bolilor tropicale neglijate care traversează limita animal-om.
Mai multe informații pot fi găsite în articolul lui Liora Studentsky și colaboratorii, „O abordare moleculară multifacetică pentru supravegherea leishmaniozei: Identificarea speciilor de muște de nisip, a paraziților Leishmania și a surselor de sânge folosind analiza melting high-resolution”, publicat în PLOS Neglected Tropical Diseases.
