100 de ani de meniuri demonstrează cum alimentația poate fi utilizată ca un instrument diplomatic, pentru a crea și distruge alianțe politice
Studiile recente conduse în Portugalia au arătat cât de mult alimentația poate influența diplomația internațională. O cercetare ce a analizat meniuri de la mese diplomatice, banchete de stat și recepții desfășurate în secolele XX și XXI a relevat că mesele nu sunt doar simple oportunități de socializare, ci și platforme pentru a comunica poziții politice și a promova înțelegerea intercuturală. Prin intermediul alegerilor culinare, organizațiile diplomatice pot transmite mesaje simbolice puternice și pot influența relațiile internaționale.
În urma unei analize meticuloase a 457 de meniuri diplomatice datând din perioada 1910-2023, cercetătorii au observat cum evoluția alegerilor gastronomice reflectă schimbările în politica externă a Portugaliei și în geopolitica globală. Óscar Cabral, principalul autor al articolului publicat în „Frontiers in Political Sciences”, subliniază că mesele serveau ca instituții diplomatice esențiale în aplicarea și continuitatea politicii externe portugheze. Aceste mese nu doar că facilitau negocierile diplomatice, dar ofereau și ocazii pentru un schimb cultural valoros.
Cercetarea a evidențiat că, pe parcursul timpului, meniurile au fost concepute cu scopul de a transmite mesaje politice și de a comunica aspecte non-gastronomice. De exemplu, meniul de la cina COP25 din Madrid a folosit denumiri precum „Mări calde. Dezechilibrul alimentar” și „Urgent. Minimizați proteinele animale” pentru a atrage atenția asupra problemelor climatice. Această abordare nu este, totuși, o inovație recentă; utilizarea alimentației ca instrument diplomatic are rădăcini adânci în istorie.
În perioada de început a secolului XX, mesele elaborate de 9-10 feluri cu specific franțuzesc erau norma, însă, treptat, produsele portugheze au început să fie incluse. Un moment semnificativ a fost în timpul dictaturii Estado Novo, între 1950 și începutul anilor ’60, când a debutat o schimbare fundamentală spre includerea și promovarea produselor locale. Aceste mese reflectau un nou naționalism gastronomic, folosit pentru a promova identitatea națională.
Un exemplu emblematic este prânzul „regional” servit cu ocazia vizitei Reginei Elisabeta a II-a în 1957, care a fost conceput pentru a transmite un sentiment de teritoriu și „portugalitate”. Mesele din perioada anilor ’60 și ’70 au început să conțină ingrediente rare, cum ar fi supa de broască țestoasă servită Duceului de Edinburgh, însă dificultățile economice au dus în același timp la o integrare crescută a produselor tipice portugheze.
O nouă transformare a avut loc odată cu obținerea independenței fostelor colonii portugheze. Aceasta a dus la o reinterpretare a ceea ce înseamnă gastronomia portugheză, denumiri precum „cafea” devenind generale, fără a mai specifica țara de origine. Această schimbare a fost însoțită de o înlăturare a limbajului colonial din meniuri.
Rolurile meselor diplomatice
Echipa de cercetare a identificat cinci funcții distincte ale meselor diplomatice. Mesele tactice se leagă de transferuri teritoriale; mesele geopolitice sunt menite să reînnoiască și să confirme alianțe; mesele de diplomație economică vizează facilitarea relațiilor comerciale și financiare. De asemenea, mesele de cooperare științifică, culturală și de dezvoltare pot fi organizate pentru a evidenția interesele comune.
De notat este că mesele de proximitate culturală pot întări legăturile culturale cu anumite țări, în special cu cele de limbă portugheză la nivel global. Cabral a explicat că, în cadrul acestor mese, meniurile includ intenționat produse legate de gastronomia comună, cum ar fi „Cozido à Portuguesa” (tocană portugheză) sau rețete de cod.
Îmbinarea gastronomiei cu valorile și tradițiile naționale ale Portugaliei în activitatea strategică a instituțiilor naționale este esențială pentru a modela înțelegerea globală a culturii portugheze. Studiul a demonstrat că bucătăriile naționale pot fi utilizate strategic pentru a întări poziția globală a unei țări.
Totuși, cercetarea a întâmpinat limitări din cauza disponibilității materiale arhivistice pentru anumite perioade istorice. Următoarele studii ar trebui să se concentreze și asupra opțiunilor de meniu aparent contradictorii, cum ar fi friptura de vită servită președintelui indian în 1990.
Un alt fel de mâncare notabil este „Consommé de presunto de Barrancos”, o supă subțire din șuncă afumată din Barrancos, servită regelui Felipe VI al Spaniei în 2016. Aceasta prezintă o provocare identitară culturală și gastronomică, fiind un preparat hibrid—o supă în stil franțuzesc, dar cu un ingredient esențial portughez, șunca Barrancos—servită monarhului unei țări cunoscute pentru șunca sa. Cabral a concluzionat că o astfel de alegere culinară reprezintă o provocare gastronomică amuzantă.
Informații suplimentare pot fi găsite în studiul „Puterea cinei. Diplomația culinară și aspectele geopolitice în mesele diplomatice portugheze (1910-2023)”, publicat în revista „Frontiers in Political Science”.
