Accesul la apă are o istorie lungă și rasială în Durban
În ultimii ani, politicile referitoare la infrastructura de apă din eThekwini, municipalitatea care include orașul Durban, au fost intens discutate în presa din Africa de Sud. Acestea au inclus inundațiile devastatoare din 2022, care au avariat kilometri de conducte, achiziția de cisterne cu apă ca răspuns la criza tot mai acută de apă, și deconectarea rezervoarelor individuale de apă de rețelele municipale pentru a face față problemelor infrastructurii deteriorate. La fel ca alte municipalități din Sudul Africii, eThekwini a rămas în urma întreținerii infrastructurii de apă, apelând la soluții temporare.
Politicile legate de apa din acest oraș au rădăcini adânci în istoria colonială. Multe dintre problemele infrastructurii pot fi urmărite până în mediul anilor 1800, când Durban era un port britanic de impor.
Eu, Kristin Brig, sunt istoric cu un interes în comunitățile de coastă și viața urbană. În cadrul cercetărilor mele referitoare la apă ca o preocupare a sănătății publice în orașele coloniale, am petrecut luni întregi în Arhivele din Durban, examinând corespondență, rapoarte, contracte comerciale, clinguri și procesele verbale ale consiliului orașului.
Documenele au dezvăluit modul în care sistemul de apă din perioada colonială a funcționat și pentru cine. Primele tehnologii de apă din Durban au fost fântâni de stil britanic. Oricine putea să le folosească gratuit, aducând împreună oameni din diverse origini și clase pentru scopuri practice, dar totodată generând anxietăți legate de diferențele sociale. Pentru oficialii coloniali, publicul trebuia să respecte standardele britanice sau să piardă accesul la infrastructură.
Infrastructura din secolul XIX
Fondat de traderi britanici ca Port Natal în 1824, orașul Durban a depins de infrastructuri de apă autonome încă de la început. Fântânile de cărămidă și ciment au fost primele tehnologii din care rezidenții au extras apă, fiind ușor de construit și întreținut. Majoritatea fântânilor aveau un găleat sau o pompă atașată, iar pompele au devenit comune după ce municipalitatea a făcut cele mai multe fântâni publice disponibile în anii 1850.
Pe de altă parte, rezervoarele de apă erau tehnologii private care, în principal, erau îngropate. Numai gospodăriile și afacerile mai înstărite își puteau permite să le construiască. Acestea au devenit proeminente în anii 1870.
Este greu de determinat exact câte astfel de infrastructuri existau. Însă, până în anii 1870, rapoartele oficiale indicau că aproximativ 18 fântâni publice și pompe deserveau majoritatea celor aproximativ 20.000 de locuitori ai orașului.
Apa de la robinet a ajuns în Durban în anii 1880, inițial fiind furnizată de fântâna de la Curries Fountain. În 1889, legile orașului au fost extinse pentru a acoperi rezervoarele private care erau umplute din conductele municipale. Chiar și așa, o mare parte din populație depindea în continuare de infrastructuri autonome pentru sursele de apă.
Conflict și restricții
Coloniștii albi au dat vina pe majoritatea problemelor de apă și contaminare pe muncitorii africani care lucrau ca servitori sau muncitori sanitari. Aceste poziții cereau o relație strânsă cu sursele de apă, ceea ce însemna că muncitorii africani deveneau principalii utilizatori ai fântânilor, pompelor și rezervoarelor.
Cu toate acestea, muncitorii nu foloseau întotdeauna tehnologiile de apă așa cum se aștepta de la ei. Localnicii erau obișnuiți să utilizeze surse de apă deschise, cum ar fi râurile, și nu structuri restrictive din fier și cărămidă. Aceasta a dus la ajustări în modul în care foloseau tehnologiile noi, ceea ce a dus uneori la probleme în funcționarea acestora.
Colonii au profitat de această situație pentru a impune restricții asupra modului în care muncitorii puteau utiliza infrastructurile de apă autonome. Oficialii municipali au redactat noi legi care îi forțau pe rezidenții colonizați să se conformeze standardelor britanice, sancționându-i pe cei care nu o făceau cu amenzi, pedepse verbale și chiar închisoare.
Durban a fost parte dintr-un sistem colonial bazat pe supremația albă. Guvernul căuta să mențină segregarea între coloniștii albi și rezidenții africani și sud-asiatici, astfel că reglementările privind tehnologiile de apă erau impregnate cu noțiunea că unele acțiuni de gestionare a apei – britanice – erau „mai sănătoase” decât altele, adică cele africane sau sud-asiatice. Cei care foloseau o tehnologie contrară standardelor britanice puteau suferi restricții în privința accesului la tehnologiile publice și la apa pe care aceasta o furniza.
Moștenirea sistemului de apă
Infrastructurile de apă autonome încă există în întreaga eThekwini. Multe persoane din așezările informale și din zonele anterior segregate rămân oficial deconectate de la conductele municipale. Acestea depind în schimb de fântâni locale sau conexiuni individuale ilegale. Tot mai multe gospodării investesc în rezervoare de apă, deoarece sistemul de apă municipale devine mai puțin fiabil.
Desigur, lucrurile s-au schimbat de la sfârșitul secolului XIX. Cu toate acestea, municipalitatea continuă să ceară locuitorilor să utilizeze aceste tehnologii respectând limitele reglementărilor, dacă doresc să păstreze accesul la ele.
Soluțiile infrastructurale temporare expun un sistem de apă care nu a fost niciodată menit să furnizeze echitabil fără restricții. Aceste acțiuni ne spun că oficialii de astăzi au moștenit și continuă, fără să vrea, un sistem de apă care a fost conceput să excludă mai mult decât să includă, să pedepsească mai mult decât să învețe, să restricționeze mai mult decât să ofere.
