Identificarea unui Duce Medieval: O Caz Frigider Rezolvat
Un proiect internațional condus de cercetătorii maghiari a reușit să confirme identitatea rămășițelor Ducele Béla, Banul de Macsó, aparținând dinastiei Árpád și Rurik. Aceste investigații au răspuns unei întrebări arheologice care a durat un secol.
Cercetarea, coordonată de Tamás Hajdu de la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE TTK), a implicat o echipă formată din Anna Szécsényi-Nagy și Noémi Borbély de la Institutul de Arheogenomică. Aceștia au realizat analize genetice, care au dovedit cât de eficient pot fi verificate datele istorice și cât de detaliat pot fi reconstruite moartele violente din trecut prin colaborarea dintre științele umaniste și științele naturale. Studiul finalizat a fost publicat în revista Forensic Science International: Genetics.
În 1915, în timpul unei săpături arheologice pe Insula Margaret din Budapesta, au fost descoperite rămășițele osteologice ale unui tânăr în sacristia mănăstirii dominicane. În urma circumstanțelor descoperirii, datelor istorice, locului de înmormântare și semnelor de leziuni traumatice de pe oase, s-a presupus că rămășițele îi aparțin unui duce din Casa Árpád, Ducele Béla de Macsó, născut după 1243 și decedat în noiembrie 1272.
Conform cronicilor austriece din secolul al XIII-lea, Banul Henrik „Kőszegi” din familia Héder și tovarășii săi l-au asasinat pe Ducele Béla în noiembrie 1272. Rămășițele mutilate ale lui Béla au fost colectate de sora sa, Margit, și de nepoata sa, Erzsébet, și îngropate în mănăstirea dominicană de pe insulă.
După excavare, rămășițele au fost trimise lui Lajos Bartucz de la Institutul de Antropologie al Universității din Budapesta pentru analize bioantropologice. Bartucz a identificat 23 de tăieturi de sabie pe scheletul bărbatului și mai multe leziuni fatale pe craniu. Potrivit lui Bartucz, ducele nu a decedat într-un duel, ci a fost atacat simultan de mai multe persoane din diverse direcții.
După o lungă perioadă de tăcere, rămășițele au fost regăsite în 2018 în colecția antropologică a Muzeului Național de Istorie Naturală din Ungaria. O echipă internațională, avându-l din nou pe Tamás Hajdu ca lider, s-a format pentru a reanaliza rămășițele și a reconstrui viața și moartea ducelui cât mai complet posibil.
Analizele bioantropologice efectuate au relevat că individul îngropat sub podeaua sacristiei era un tânăr în prima parte a douăzeci de ani. Datarea prin radiocarbon a mostrelor de os a fost efectuată simultan de două laboratoare independente, stabilind ca rămășițele datând din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Se pare că poziția rămășițelor și dieta ducelui au dus la unele rezultate neașteptate, legate de consumul de proteine animale, inclusiv din surse acvatice, care au influențat datele radiocarbon.
Analiza tartru-lui dentar al individului a arătat o mare diversitate de microfossile, care evidențiază o dietă diversificată ce includea cereale măcinate și pâine coaptă. Conform analizelor de izotopi, bărbatul nu s-a născut și nu a petrecut copilăria timpurie în același loc în care a fost îngropat, indicând mobilitate geografică remarcabilă în tinerețe.
Identificarea genetică concludentă a fost realizată la Institutul de Arheogenomică de către Anna Szécsényi-Nagy și Noémi Borbély, care au confirmat arborele genealogic istoric. Studiile Y-chromozomale au susținut linia paternă a ducelui din dinastia Rurik, având legături strânse de sânge cu monarhii medievali.
Analizele antropologice forensice au relevat 26 de leziuni perimortem, toate cauzate de un singur incident violent, indicând un atac coordonat. Detaliile analizelor sugerează o confruntare deschisă în care ducele a fost conștient de atac și a încercat să se apere, dar a fost copleșit de agresiunea multiplă.
Această descoperire nu doar că rezolvă o problemă arzătoare din istoria medievală ungurească, dar scoate la lumină complexitățile și brutalitatea puterii în acea epocă. Astfel, asasinarea Duceului Béla de Macsó își păstrează atât caracterul istoric, cât și implicarea emoțională profundă, rămânând un subiect de dezbatere în rândul cercetătorilor și al pasionaților de istorie.
Mai multe informații pot fi găsite în articolul publicat de Tamás Hajdu et al. în revista Forensic Science International: Genetics, care detaliază toate aceste descoperiri revoluționare.
