De ce pare mai greu să-ți faci prieteni la universitate decât este în realitate
Vara dinaintea începerii universității aduce multe griji pentru studenți: obținerea unui loc la programul dorit, confirmarea admiterii, găsirea unei locuințe, clarificarea ajutorului financiar, pregătirea pentru studiul academic și procurarea materialelor necesare. Totuși, cea mai mare îngrijorare a multora este de natură socială: „Îmi voi face prieteni?”
Sondajele arată în mod constant că singurătatea și sentimentul de apartenență sunt preocupări majore pentru studenții la început de facultate. Această provocare nu este specifică doar celor timizi sau cu anxietate socială. Majoritatea studenților din primul an se tem că nu se vor integra, mai ales când alții par să reușească cu ușurință.
Cercetările arată cât de slabi suntem în a estima credințele, sentimentele și comportamentele celorlalți. De asemenea, supraestimăm măsura în care ceilalți ne observă comportamentul și stângăciile sociale. În psihologia socială, două biasuri de percepție explică acest tipar. Primul, „efectul reflectorului”, descrie tendința de a crede că atenția celorlalți este îndreptată asupra noastră mai mult decât în realitate. Al doilea, „iluzia transparenței”, explică tendința de a presupune că ceilalți ne pot citi sentimentele, grijile și gândurile.
Astfel, când o prezentare către o persoană nouă pare stângace, când uităm un nume, rămânem fără subiecte de conversație sau ne simțim stânjeniți după o discuție, percepția noastră asupra interacțiunii probabil nu corespunde percepției celuilalt. Multe eșecuri sociale percepute sunt, de fapt, invizibile pentru ceilalți.
Dovezile sugerează că oamenii subestimează sistematic cât de mult sunt plăcuți după ce vorbesc cu necunoscuți. Acest fenomen psihologic este numit „decalajul simpatiei”: putem crede că ceilalți ne plac mai puțin decât în realitate sau putem simpatiza mai mult un partener de conversație decât credem că ne simpatizează el pe noi.
Este dificil să știm cât de bine a decurs o conversație cu un necunoscut. Conversațiile solicită atenție, ascultare și respectarea convențiilor sociale, iar uneori ratăm indicii despre starea celuilalt. Ca urmare, rămâne să estimăm succesul discuției, iar aceste estimări sunt adesea mai autocritice decât realitatea. După conversații, oamenii tind să creadă că au făcut o impresie mai proastă decât s-a întâmplat în realitate.
Conversațiile mărunte sunt adesea subestimate ca fiind superficiale, dar aduc beneficii: creează familiaritate, iar familiaritatea favorizează încrederea și simpatia. Contribuie la bunăstare și întăresc legăturile sociale. Ele nu sunt opusul conversațiilor profunde, ci primul pas spre interacțiuni mai semnificative.
Un profesor care s-a mutat în alt oraș pentru un loc de muncă nou, descriindu-se ca timid, a făcut conversație măruntă cu o femeie în timp ce așteptau să traverseze strada lângă universitate. Acea discuție scurtă a dus la o prietenie durabilă. Chiar și profesorii simt anxietate când își fac prieteni, dar conversația măruntă poate fi un prim pas important.
Prieteniile se formează mai lent decât ne așteptăm. „Efectul simplei expuneri” explică faptul că, cu cât intrăm mai des în contact cu o persoană, cu atât e mai probabil să o plăcem în timp. Legăturile semnificative se construiesc prin interacțiuni repetate, nu neapărat prin chimie instantanee.
Dacă nu ți-ai găsit cercul de prieteni în săptămâna de orientare, nu este un motiv de îngrijorare. Prieteniile apar cu cei pe care îi întâlnești în săptămânile următoare, la cursuri, la activitățile cluburilor, la evenimente sociale sau chiar la coada de la cafea. Cercetările estimează că sunt necesare între 40 și 60 de ore pentru a dezvolta o prietenie ocazională în primele șase săptămâni după întâlnire.
Făcutul prietenilor, la universitate sau în viață în general, cere timp și interacțiuni repetate. Deseori percepem greșit și ne gândim prea mult la modul în care au decurs interacțiunile sociale. Conversația măruntă, interesele comune, experiențele împărtășite și răbdarea ajută la construirea familiarității, încrederii și siguranței. Psihologia sugerează că suntem prea duri și autocritici în percepțiile noastre. În realitate, prieteniile încep adesea nu cu conversații strălucite, ci cu momente obișnuite repetate în timp.
